Povestea lui Angus Barbieri, bărbatul care a trăit un an de zile fără să mănânce nimic – Video

Anunt

Angus Barbieri ajunsese atât de obez încât doctorii i-au spus că nu mai are mult de trăit. Scoţianul de origine italiană cântărea 207 kilograme! Când s-a prezentat la spitalul Royal Infirmary din Dundee, Scoţia, în 1965, Angus avea 27 de ani.

Le-a spus doctorilor că ar face orice să slăbească, iar doctorii i-au sugerat o dietă cu apă timp de 40 de zile. Personalul medical a fost convins că Angus nu va rezista mai mult de 2-3 zile fără să mănânce, aşa că nu mică le-a fost mirarea când tânărul a reuşit reuşit să bată recordul mondial şi să nu se atingă de mâncare timp de 382 de zile!

Grosolan de obez
Dieta cu apă este recunoscută pentru beneficiile aduse sănătăţii. Trei zile de post negru, în care bei doar apă, regenerează complet celulele umane şi întăreşte imunitatea. Când regimul este continuat pe o perioadă mai lungă, organismul începe să se hrănească cu rezervele de grăsime acumulată – deci poţi slăbi repede. Însă, medicii nu recomandă un regim mai lung de 40 de zile, care trebuie ţinut în clinici speciale, unde eşti tot timpul monitorizat.

Anunt

Totuşi, din motive neînţelese de oamenii de ştiinţă, sunt persoane, ca Angus Barbieri, ce au reuşit cu destulă uşurinţă să renunţe la mâncare pe perioade extraordinare de timp. Povestea lui Angus pare de necrezut, însă a fost detaliată chiar de doctorii săi, în 1973, în publicaţia „Postgraduate Medical Journal”.

Conform raportului, când a venit pentru prima dată la spital, Angus era „grosolan de obez”. Doctorii i-au prescris un regim lichid, în care tânărul avea voie să bea doar apă plată, apă minerală, ceai şi cafea – fără zahăr sau lapte. După câteva zile au fost de-a dreptul şocaţi că bărbatul păstrează dieta cu sfinţenie. Văzând că funcţionează, Angus a decis să continue şi după cele 40 de zile recomandate.

La început, Angus era internat, fiind tot timpul monitorizat. Zilele s-au transformat în săptămăni, iar săptămânile în luni. Văzând că pacientul se simte bine şi că organele interne nu sunt afectate – doar glicemia era scăzută, dar nu sub limitele acceptabile – medicii l-au lăsat pe Angus să plece acasă. Venea, însă, la controale regulate la spital. Testele de sânge le confirma doctorilor că, într-adevăr, Angus nu mânca nimic.

Primul mic dejun
Pe lângă lichide, medicii i-au prescris, totuşi, să ia suplimente pe bază de drojdie şi vitamine. Din a 92-1 zi a dietei i-au dat şi tablete de potasiu, iar din ziua a 345-a au adăugat şi sare. Spre final, în ultimele săptămâni, Angus a recunoscut că a început să adauge puţin lapte sau un vârf de linguriţă de zahă în cafea şi în ceai.

În ziua 382, Angus cântărea 82 kg – pierduse 125 kg! A hotărât, deci, că este cazut să se oprească. „Pe lângă faptul că m-am simţit un pic slăbit, nu mi-a fost deloc rău în timpul dietei”, a declarat el, adăugând că a uitat ce gust are mâncarea. Prima lui masă a fost un mic dejun. a mâncat un ou fiert, o felie de pâine cu unt şi a băut o ceaşcă de cafea. Le-a spus doctorului şi reporterului prezenţi la prima lui masă că i-a făcut o mare plăcere să mănânce şi că se simte „plin”. În anii care au urmat, Angus s-a mai îngrăşat doar 7 kg.

Anunt

sursa: mai multe pe clickpentrufemei.ro si cespun.eu/povestea-lui-angus-barbieri-omul-care-nu-a-mancat-un-an-de-zile/

Loc de comentat