Când vorbim despre circulația sangvină cerebrală ne referim la cantitatea de sânge care circulă în creier în fiecare moment al vieții noastre. Un fapt curios este că 20% din tot sângele pompat de inimă ajunge în creier. Sângele conține și glucoză, substanță necesară producției de energie.
Ce se întâmplă dacă sângele care ajunge în creier nu este suficient? Reducerea alimentării cu sânge a oricărui organ intern se numește ischemie. Ca rezultat, unele celule mor, iar numărul de conexiuni dintre celulele nervoase scade. Din acest motiv, există dificultăți de memorare, iar riscul de accident vascular cerebral ischemic sporește.
Este foarte important să știm că îmbunătățirea circulației sangvine cerebrale poate împiedica dezvoltarea multor boli grave și poate spori abilitățile noastre cognitive, bunăoară, se îmbunătățește memoria și atenția.
Cum putem realiza acest lucru? Redacția noastră vă v-a prezenta câteva modalități prin care puteți ameliora circulația sangvină la nivelul creierului. Așadar, iată care sunt recomandările noastre:
1. Exercițiile de aerobică
Acestea stimulează sistemul cardiovascular. Motiv pentru care sporește și aportul sângelui în creier. Datorită exercițiilor aerobice, toate celulele organismului sunt alimentate cu mai mult oxigen.
Celulele creierului nu fac excepție. Fluxul de oxigen le ajută să funcționeze mult mai bine și să interacționeze mai eficient.
Pentru ce fel de exerciții ar fi bine să optați pentru a ameliora circulația sangvină cerebrală? Puteți alege unul din această listă de exerciții elementare:
– Mersul pe jos, timp de 30 de minute, zilnic;
– Alergat zilnic, timp de 15 minute;
– Dans;
– Plimbare cu bicicleta, timp de 15 minute, zilnic;
– Exerciții aerobice efectuate la domiciliu.
2. Produse ce ameliorează circulația sangvină cerebrală
Există produse alimentare care au proprietăți benefice pentru sănătatea creierului uman. Creierul este organul ce are nevoie de multă energie, care poate fi produsă de glucoză, carbohidrați și, desigur, proteine.
Iată produsele pe care trebuie să le introduci în meniul tău:
– Cereale integrale: quinoa, orez integral, ovăz, secară, orz.
– Pește bogat în acizi grași (somon, sardine), avocado, ulei de măsline, nuci și semințe de dovleac.
– Afine, căpșuni, citrice.
– Roșii, conopidă, broccoli, spanac, sparanghel.
– Ouă.
– Infuzie de salvie.
3. Exerciții pentru creier
Creierul uman are nevoie de exerciții pentru a se menține sănătos. Dezvoltați în mod constant abilitățile cognitive, antrenați memoria, nu pierdeți motivația, curiozitatea și interesul pentru viață.
Toate acestea contribuie la formarea de noi conexiuni între neuroni, are loc neurogeneza, iar țesuturile cerebrale devin mult mai rezistente în pofida vârstei și factorilor negativi.
Într-adevăr, activitatea intelectuală ne protejează de multe probleme de sănătate.
Învățați în mod autodidact, extindeți-vă orizonturile. Citiți mult, înscrieți-vă la niște cursuri, scrieți-vă gândurile și emoțiile într-un jurnal.
Rețeaua internet vă poate oferi o gamă largă de activități interesante pentru îmbunătățirea memoriei și atenției, astfel de exerciții fiind foarte utile pentru creierul uman.
4. Puterea emoțiilor pozitive
Stresul continuu, anxietatea, percepția sumbră a vieții contribuie la dereglarea proceselor neurochimice din creier. Are loc producția de cortizol și, în consecință, crește secreția hormonului de adrenalină în sânge. Iar toate acestea afectează negativ circulația sangvină la nivelul creierului. Atunci când această tulburare devine cronică, ea amenință cu consecințe grave asupra stării generale de sănătate.
Emoțiile pozitive sunt mult mai importante și mai eficiente decât vitaminele și analgezicele. Ele oferă organismului energia de care are atâta nevoie. De starea de spirit depinde foarte mult sănătatea. Iar atunci când suntem fericiți, corpul nostru devine mai puternic și mai rezistent la factorii nocivi.
sursa: mai multe pe observator.news/2018/02/02/5-recomandari-pentru-imbunatatirea-circulatiei-sangvine-cerebrale/