Îngerii, cine nu a auzit despre ei? Fiecare popor are propriile legende cu și despre îngeri. Mai mult de atât, religia ne învață că fiecare persoană are unul sau mai mulți îngeri păzitori, cu care poate comunica în anumite condiții.
Există numeroase cărți despre îngeri, despre istoria lor și despre modul în care au decăzut în momentul în care au ales să se împerecheze cu frumoasele fiice ale oamenilor. Îngerii au fost și sunt entități, care există dincolo de percepția noastră și ei fac parte sau sunt menționați în toate religiile lumii.
Îngerii au jucat un rol important
Nu se poate spune cu exactitate ce rol mai joacă îngerii în ziua de astăzi, dar cu siguranță că în culturile antice (cea babiloniană, sumeriană sau chiar egipteană) îngerii au fost nelipsiți.
Mulți dintre noi cred că îngerii nu au fost ființe supranaturale, ci ființe extraterestre care au ajutat omenirea să evolueze.
Aceste scripturi sfinte descriu îngerii ca având aripi și slujind voința lui Dumnezeu în ceruri și pe Pământ. Sfânta Biblie este foarte explicită în legătură cu acest lucru. În Cartea lui Enoh se specifică foarte clar cum îngerii au coborât din ceruri pentru a-i învăța pe oameni secretele astronomiei, matematicii dar și cele ale metalurgiei. Este limpede de ce unii oameni tind să creadă că îngerii, de fapt, au fost ființe extraterestre și nu unele supranaturale, așa cum sunt prezentați în cărțile sfinte.
Îngeri sau astronauții antici?
În zilele noastre suntem familiarizați cu termenul de astronauți antici. Adică acele ființe extraterestre, care au venit din ceruri pentru a-l ajuta pe om în evoluția sa. Această teorie se bucură de foarte multă susținere, datorită datorită dovezilor pe care unii specialiști le-au adus în atenția publicului larg.
La o analiză simplă, putem face legătura între îngeri și astronauții antici. Este limpede că îngerii au coborât și ei din ceruri, la fel ca astronauții antici, cu o misiune precisă: de a ajuta omul. Și atunci, putem spune că aceste două entități sunt de fapt una și aceeași? Posibil!
Această teorie se bazează pe faptul că strămoșii noștri au construit temple, monumente și mașini extraordinar de sofisticate, care nu pot fi explicate prin arheologia clasică.
Îngerii decăzuți
Cartea lui Enoh ne spune despre „îngerii căzuți” care au coborât pe Muntele Hermon și au vrut să trăiască pe Pământ printre oameni și să preia controlul asupra planetei. Se spune că acești îngeri s-au integrat în societatea umană și s-au încrucișat cu oamenii și au dat naștere unor hibrizi înger-om.
Această încrucișare a îngerilor cu oamenii a atras mânia lui Dumnezeu. Această poveste antică este interpretată precum un război între extratereștrii, care a fost dus pe Terra. Între creatorii noștri și foștii slujitori ai acestora, care s-au răsculat împotriva lor și au dorit să preia puterea pe Terra. În cele din urmă slujitorii (îngerii decăzuți) au fost învinși și totul a devenit la normal.
sursa: efemeride.ro/adevarul-despre-ingeri-ingeri-decazuti-si-astronautii-antici/