Iartă-mă, Tu Doamne, pentru mulţimea păcatelor mele și vindecă-mi povara patimilor. Ajută-mă, Doamne, să alung patimile care lucrează înlăuntrul meu. Ridică de la mine laţul cel greu al păcatului. Indepărtează-l de la mine pentru totdeauna pe vrăjmaşul şi potrivnicul.
Adu odihnă, Doamne, în viaţa şi sufletul meu. Curăţeşte-mă de toată întinăciunea trupului şi a duhului. Scapă-mă de duhurile viclene care-mi aduc întuneric, deznădejde şi durere. Apăsarea şi frica şi înrobirea gândurilor mele să nu mă mai cuprindă nicicând, dacă aceasta este, Doamne, voia Ta, aşa încât bucurându-mă şi veselindu-mă să Te slăvesc, să Te laud şi să cânt Milostivirea Ta, să-L preamăresc pe Părintele şi pe Preasfântul Duh, pe Mângâietorul tuturor oamenilor.
Iartă-mă, Doamne, pe mine cel apăsat de depresie, suferind sufleteşte şi trupeşte. Tu, Care eşti Bucuria şi Lumina, Tu Care ne-ai făgăduit „Nu Mă voi depărta de tine, nici nu te voi părăsi”, Tu, Cel Care Te-ai pogorât până la „vistieriile iadului”, căutând oaia cea pierdută, adică pe mine.
Miluieşte-mă, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei, Preabinecuvântatei Maicii Tale, Bucuria noastră a tuturor oamenilor şi a tuturor Sfinţilor.
Stăpâne, miluieşte-mă şi curăţeşte-mă de toată întristarea, tulburarea şi frica, scapă-mă de apăsarea sufletească şi de mâhnirea demonică pe care le simt în sufletul şi trupul meu. Tu eşti Bucuria noastră şi Nădejdea tuturor marginilor Pământului şi a celor care sunt pe mare departe.
Milostiv fii mie, Stăpâne, pentru păcatele mele, ridică de la mine laţul cel greu al păcatelor şi al deznădejdii, alungă de la mine departe toată tristeţea. Întăreşte-mă în iubirea Ta şi în nădejdea neruşinată şi în credinţa nezdruncinată faţă de Tine, pentru mijlocirile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinților Tăi.
Amin!