” Cu Raza Dumnezeiescului Duh fiind luminat, Sfinte Iacob şi cu Dânsul Legile alcătuind, Bisericile neamurilor le-ai îndreptat, ca un Apostol al lui Hristos, de sfinţenie arătătorule, cu toate fericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ceata Apostolilor, preaînţelepte, arătat ai împodobit-o, ca unul ce ai fost întâi arhiereu, fiind uns cu Singură Lucrarea Cuvântului, ca un ucenic şi frate al lui Dumnezeu şi sfinţit propovăduitor de Sfintele Taine.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin
Izvor de tămăduiri avându-te, ne adăpăm de la tine, ca de la Ceea ce ai născut Izvorul vieţii, de Dumnezeu Născătoare Prealăudată, tămăduirea sufletelor şi înnoirea trupurilor.
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.
Amin!”