Ad
Un simplu ac poate salva viața unei persoane care suferă un accident vascular cerebral (AVC). Acest sfat este dat de un profesor chinez, care susține că putem interveni în cel mai scurt timp, când vedem că o persoană suferă un AVC.
Conform sursei, dacă observați simptomele unui accident vascular cerebral, apelați 112 și chemați ambulanța, dar până la sosirea medicilor, puteți folosi tehnica acului. Păstrarea calmului este esențială, iar victima nu trebuie să fie mișcată din loc. Se poate folosi un ac obișnuit dar sterilizat în flacără sau acul unei seringi.
Iată care sunt pașii de urmat:
- Țineți acul deasupra unei surse de foc pentru a-l steriliza și utilizați-l apoi pentru a înțepa vârfurile degetelor de la mâini.
- Nu este nevoie să cunoașteți principii ale acupuncturii, este necesar să existe o distanță de câțiva milimetri între unghie și locul înțepăturii.
- Înțepați astfel încât sângele să înceapă să curgă.
- Dacă sângele nu începe să picure, întindeți și presați pentru a-l face să curgă.
- Când toate cele 10 degete sângerează, așteptați câteva minute. Veți observa că victima își va reveni.
- Dacă gura victimei este încleștată, masați-i urechile până când se înroșesc.
- Înțepați cu acul zona moale a urechilor, astfel încât să curgă două picături de sânge din fiecare ureche. Câteva minute mai târziu, gura victimei va reveni la normal.
Loc de comentat