Cum se tratau oamenii pe vremuri. Cele mai ciudate leacuri băbești

Pe vremuri, puțini oameni mergeau la doctori, iar aceștia nici măcar nu erau suficienți, de aceea cei care sufereau de anumite boli erau nevoiți să apeleze la leacuri băbești. Unele erau de folos suferinzilor, altele nu. Remediile naturiste erau utilizate cu succes la sfârşit de secol XIX şi tratau, susţin cronicarii vremii, afecţiuni dintre cele mai diverse, atât la oameni, cât şi la animale.

Potrivit adevarul.ro, o parte dintre acestea sunt publicate de către Victor Păcală, profesor la Seminarul Andreian din Sibiu, în „Monografia comunei Răşinariu”, apărută în 1915.

Angina se trata cu rachiu amestecat cu apă de var, iar pentru conjunctivită trebuia suflat în ochi praf de corn de şarpe sau zahăr pisat mărunt.

Aprinderea la plămâni se trata cu „rădăcină de spânz ce se trage pe piept”, iar la arsură se puneau pe zona afectată cartofi tăiaţi felii sau lapte acru sau se ungea rana cu un amestec făcut din apă limpede luată de deasupra varului stins şi ulei de in.

Pentru durerile de încheieturi era recomandată „sărătura de carne de porc ce se adună pe fundul vasului”, iar despre pătrunjelul fiert în lapte dulce se spunea că „alină durerea cauzată de orice fel de bubă”.

Ad

Pentru cârcei, se recomanda să se frece „locul ce se crispează, în trei zile de marţi consecutive, cu ţărâna luată de pe tulpina de gutui”, iar pentru holeră se recomanda ca toată lumea să bea apă fierbinte cu untdelemn şi zahăr.

Degerăturile se tratau cu cartofi raşi pe răzătoare şi apoi încălziţi puţin, dar şi cu o cârpă înmuiată în vinul în care a fost ţinută o perioadă o rădăcină de spânz.

Pentru durerile de cap erau recomandate frunzele de varză crudă, foile de nuc, de hrean, aluatul sau oţetul de mere.

Durerile de dinţi se vindecau cu aburii fierturii de măselariţă sau de spânz, „punând un firicel din această buruiană în caria dintelui bolnav”. Calmau, de asemenea, durerile de măsele hreanul fiert în vin, mămăliga nesărată sau zeama de cimbru, ţinute puţin în gură. „Cândva de mult, durerea de măsele se lecuia trăgând din pipă veche cu ţeavă nouă sau cu fum de sâmburi de măsline pisaţi mărunt”.

Pentru durerea de stomac se recomanda să se bea 15 grame de cafea măcinată fiartă în 150 de mililitri de rachiu de drojdie, iar la durerea de gât se mânca mult usturoi sau se freca tot cu usturoi partea dureroasă a gâtului.

Pentru durerile de inimă se recomanda să se bea oţet amestecat cu cenuşă fierbinte sau se mânca pâine sfinţită cu apă proaspătă în ziua de Paşti.

Dacă avea dureri de ochi, bolnavul trebuia să se şteargă pe ochi cu roua de pe mai multe flori, iar la durerile de urechi se turna în ureche o picătură de ulei de nucă încălzit şi amestecat cu unt de migdale.

Durerile naşterii erau alinate cu ceaiuri de secară, tei sau muşeţel sau cu vinars amestecat cu untdelemn.

Cei care aveau frisoane trebuiau să bea vin fiert cu sare şi piper, la cei care sufereau de hepatită se foloseau rădăcina de ştevie fiartă în lapte dulce şi apoi lăsată o zi întreagă undeva la răcoare, iar pentru a scăpa de amigdalită se mânca hrean şi se bea rachiu.

Pentru constipaţie era recomandat uleiul amestecat cu unt de vacă şi gălbenuş de ou, băut cald sau uleiul cu apă caldă şi zahăr, iar pentru a scăpa de mirosul neplăcut al gurii trebuia mestecată coajă de rodie.

Cei care sufereau de insomnii trebuiau să bea înainte de culcare o ceaşcă de apă în care s-au pus flori sau capsule de mac roşu, iar cei care se ardeau cu apă clocotită trebuiau să ungă locul respectiv cu fiertură din frunză de arin amestecată cu făină de porumb.

Pentru a scăpa de pojar, trupul bolnavului era frecat cu rachiu de drojdie, după care se învelea într-un cearceaf înmuiat în zeamă de varză încălzită.

Persoanele răguşite trebuiau să bea lapte dulce, fiert, amestecat cu un ou, iar cele care sufereau de reumatism făceau băi cu flori de ghiocei sau cu frunze de nuc.

Pe tăieturi se puneau foi de pătlagină sau coada şoricelului pisată şi amestecată cu untură râncedă, iar tusea se trata cu ceai făcut din gălbenuş de ou, smochine şi zahăr.

Pe unghiile rupte se punea răşină, iar zonele cu herpes trebuiau frecate cu coada încălzită a unei linguri de cositor.

Un vechi manuscris care prezenta leacurile oferite bolnavilor datează din 1740. El a fost prezentat în lucrarea „Medicina și farmacia în trecutul românesc”.

Iată alte câteva sfaturi bătrânești:

De tuse „să iei gutuie, să o ungi cu unt de vacă şi s-o bagi în oală să fiarbă foarte bine, să mănânci gutuia şi să bei zeama” sau: „usturoi copt cu miere, să fie luat pe nemâncate”. O altă rețetă menționa: „să fierbi smochine cu vişine, să strecori şi să bei sucul”.

Când te mănâncă/dor ochii: „şofran şi trandafir frământat ca făina, se mestecă şi se pune la ochi.”

Când dor dinții: „trandafir uscat şi ars, să-l faci fărină, presări dinţii” sau „popitnic (buruiană) se fierbe cu vin şi se ţine în gură”.

De putrezirea dinţilor (carii): „şofran care în chip ca făina, să presari dinţii şi mestecat cu miere unge dinţii.”

Șirul sfaturilor utile pentru bolnavi continua:

„De turbat: se scrie o prescură şi să-i dai să mănânce.

La durere de cap: muşte pisate şi amestecate cu miere, să ungi la cap, în creştet.

De muşcătură de şarpe: de-l va muşca la picioare sau la mână să-i îngroape picioarele în pământ să stea într-o zi şi să bea lapte acru. Aceea este doctoria.

Când curge puroi din ureche: să se ude cu vin şi să se pice în ureche.

Când turbează omul: fiere de porc pe gură să bea. De câine turbat: raci de râu să-i pisezi arşi şi să se bea cu vin.

De asurzire: fiere de iepure cu lapte de femeie să pice în ureche sau fiere de corb cu lapte de femeie să pice în ureche.

Mușcătura câinelui turbat sau de şarpe: frunză de urzică pisată cu sare şi spintecă o broască şi pune la rană.

De scrântitură: melci de câmp, să-i pisezi bine cu albuş de ou şi miere, le amesteci la un loc şi le legi la scrântitură.

De durere de inimă: apă de trandafiri şi apă de pelin să le amesteci şi să-i dai să bea.

Cine are păduchi la ochi: să cauţi argint viu, să-l omori şi să-l ungi pe trup.

De durere de picioare: frunză de dafin şi balegă de oaie, să amesteci toate şi să le ţii la picioare şi la trup.

Pentru căderea părului: albină de roiul întâi şi unt de capră neagră, să pisezi albina şi să amesteci cu untul, apoi să se ungă capul.

De limbrici: frunză de soc, să o pisezi bine şi să o fierbi cu apă. Se bea în trei zile.

Femeia care nu poate naşte: apă de bujor să-i dai să bea, că va naşte.

Cui miroase gura: frunză de salcie albă să o fierbi şi să speli gura de zece ori în oţet.

Cine are glonţ în trup: să caute iarbă dulce şi să se piseze bine şi te leagă la rană. Cui iese dosul şăzutului (n.r. credem că se referea la hemoroizi): să cauţi ţepi de orz şi floare de pătlagină şi să le pisezi bine amândouă la un loc, să le fierbi şi te spală cu ele la şezut.

De sânge din nas: baligă de cal caldă şi să pui ca o cărămidă pisată şi cu câlţi de in, la tâmplele capului şi în creştet.

De umflătură: o broască vie să puie la umflătură, să stea două zile, că-i va trece.

De muierea care nu face feciori: să prinză o prepeliţă şi să o ţie până va veni sângele muierii şi atunci să-i bea sângele cald.

De inimă: rădăcină de rug şi de mărăcine pisate, să le bea cu vin cald.

De muşcătură de câine: baligă de porc cu unt, să pui la muşcătură.

Când plânge copilul noaptea: să cauţi o piele de şarpe şi să-l afumi când îl vei culca.”

Loc de comentat