Pentru cei întristați
Un creştin întristat i-a cerut bătrânului cuvânt de mângâiere, iar el i-a spus:
„Ascultă, frate! Fără ispite şi necazuri nu ne putem mântui.
Dar să nu ne tulburăm, nici să slăbim în credinţă, că acum diavolul dă mai greu război asupra oamenilor ca altădată, că vede că are timp puţin. Să ne rugăm, să răbdăm şi să ne aducem aminte de cuvintele Domnului care ne-a făgăduit că va rămâne cu noi până la sfârşitul veacurilor. Nici să ne deznădăjduim de viaţă în vremea necazurilor, că Dumnezeu nu ne lasă părăsiţi.
Că precum în vremea Sfântului Proroc Ilie Tezviteanul, Dumnezeu mai avea încă 7000 de bărbaţi aleşi care nu şi-au plecat genunchiul lui Baal, tot aşa şi în zilele noastre are Domnul încă destui bărbaţi şi creştini aleşi, care sunt tari în credinţă şi nu şi-au plecat sufletul în robia patimilor.
Are Dumnezeu drepţii Lui prin sate şi oraşe, care Îl slăvesc ziua şi noaptea, care trăiesc în feciorie şi înfrânare şi fac milă cu săracul şi cu văduva. Dar numele şi numărul lor îl ştie numai singur Dumnezeu.”
Despre aducerea pe lume a copiilor
O femeie care nu voia să aibă copii mulţi i-a cerut bătrânului sfat, ce anume să facă. Iar el i-a răspuns:
Dacă fugi de copii, fugi de mântuire. Nici să nu rămâi la un singur copil, ca să nu-l pierzi şi pe acela. Mai sănătoşi sunt copiii mulţi în casă. Iar unde este numai unul sau doi, de obicei şi aceia sunt răi sau bolnăvicioşi. Aici se împlineşte cuvântul Sfântului Pavel care zice:
Cine seamănă cu binecuvântare, cu binecuvântare va şi seceră, iar cine seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera (2 Cor. 9: 6).
A venit la mine nu de mult o femeie bătrâna din Grumăzeşti Neamţ, la spovedanie, şi am întrebat-o: „Soră, câţi copii ai? Părinte, optsprezece copii am avut! Opt i-a luat Dumnezeu, au murit de mici, şi zece sunt primii gospodari în sat!”.
A venit şi o altă femeie, de departe, şi am întrebat-o:
„Câţi copii ai, creştină? Niciunul, părinte. Dar, câte avorturi ai? Patruzeci de avorturi! Du-te, femeie, la un episcop şi te mărturiseşte şi te pocăieşte cât mai ai vreme, că este înfricoşată judecata lui Dumnezeu!”
După lepădarea de credinţă, cel mai mare păcat care se face în lume este uciderea de prunci. Aceste două păcate atrag grabnica mânie şi pedeapsă a lui Dumnezeu peste oameni.
Despre iubirea aproapelui
Să socoteşti pe aproapele tău mai bun decât tine, să-i ceri sfat, în loc să-i dai tu, iar lipsurile lui să i le completezi cu dragostea ta. Fă aceasta şi te mântuieşti.
Despre smerenie
Smerenia este cugetul inimii noastre care ne încredinţează că suntem mai păcătoşi decât toţi oamenii şi nevrednici de mila lui Dumnezeu.
Când ne defăimăm pe noi înşine nu înseamnă că avem smerenie. Ci, atunci când altul ne ocărăște şi ne defaimă, încă în public, iar noi răbdam şi zicem:
„Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască pentru păcatele mele”, aceasta este smerenia cea adevărată.
Deci, să primim toate ca din mâna şi cu voia lui Dumnezeu. Când te ocărăște cineva, Dumnezeu îi porunceşte să te ocărască. Iar mândria, dimpotrivă, este atunci când te încrezi în tine, în mintea şi puterile tale; când socoteşti că eşti mai priceput decât altul, mai bun decât altul, mai frumos decât altul, mai sporit în fapte bune şi mai plăcut lui Dumnezeu decât altul. Atunci eşti stăpânit de păcatul cel urât al mândriei, de care să ne ferească pe toţi Dumnezeu, Cel ce S-a smerit pentru mântuirea noastră.
Să ne smerim, fraţilor, că cel mândru nu se poate mântui. Să plângem păcatele noastre aici ca să ne bucurăm dincolo în veci, că după plecarea noastră din trup, toţi ne vor uita. Să nu ne punem nădejdea în oameni, ci numai în Domnul. Că omul se schimbă. Azi îţi dă şi mâine îţi cere; azi te laudă şi mâine te ocărăște. Ci, să ne punem nădejdea în mila lui Dumnezeu şi nu vom greşi niciodată.
Despre vremurile de apoi
Spune ucenicul său de chilie, că uneori părintele Paisie începea a plânge cu lacrimi şi când îl întrebă de ce plânge, bătrânul răspundea:
„Vin timpuri foarte grele de încercare şi suferinţă şi mulţi vor cădea, fiind biruiţi de ispitele veacului celui de pe urmă!”
Despre Maica Domnului
Dragii mei, până la uşă este tare greu, răspundea bătrânul, şi începea să plângă … Dacă ajungem noi acolo, strigam la Maica Domnului:
„Ușa milostivirii deschide-o nouă!” şi Măicuţa Domnului, cu rugăciunile ei, ne va deschide uşa să intrăm în Rai, căci ea ne ajută tuturor la mântuire.
De aceea în fiecare, zi suntem datori să-i citim, dimineaţa Acatistul Buneivestiri, şi seara, Paraclisul, căci este tuturor mamă, acoperământ şi grabnică ajutătoare.
Sursa: revista Atitudini