„Nimeni nu poate să se apropie de Dumnezeu fără mijlocirile Preacuratei către Cel ce S-a născut dintr-însa, Mântuitorul şi Domnul lisus Hristos. Şi nici o harismâ nu poate fi oferită îngerilor sau creştinilor credincioşi decât prin intermediul Născătoarei de Dumnezeu.
Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, este Comoara şi Stăpâna bogăţiei harismelor dumnezeirii şi spre ea privesc şi nădăjduiesc toate puterile de sus, ale Heruvimilor şi Serafimilor, ale îngerilor şi Arhanghelilor.
Acestea ard de dragoste dumnezeiască faţă de Născătoarea, o iubesc şi râvnesc darurile şi harurile divine ale lui Dumnezeu, primite prin mijlocirile ei.
La fel, toţi credincioşii evlavioşi, bărbaţi şi femei, mari şi mici, căsătoriţi şi necăsătoriţi, primesc de la Dumnezeu prin mijlocirile Maicii Domnului orice luminare şi putere, după măsura iubirii şi a evlaviei faţă de ea. Născătoarea de Dumnezeu s-a arătat pricină de glăsuire Profeţilor, început Apostolilor, tărie Martirilor, temelie învăţătorilor, slavă oamenilor credincioşi pe pământ, bucurie îngerilor din ceruri şi frumuseţea întregii zidiri.
Este începutul şi rădăcină bunurilor negrăite, înălțimea şi desăvârşirea oricărui Sfânt. Numai pomenirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu sfinţeşte pe omul credincios’’.
Pentru aceia şi noi fiii ei, o preamărim la fiecare Liturghie, îi suntem recunoscători şi o rugăm fierbinte pentru ocrotire şi mijlocire.