„Fiecare încercare, ce vine asupra noastră, este de la Dumnezeu. Ne înfricoșăm în fața încercării. Ne cuprinde frica. Sfârșitul ei nu-l cunoaștem. Doar un singur lucru trebuie să-l cunoaștem: că face parte din voia lui Dumnezeu. Desigur, noi nu știm măsura la cât putem ridica și ne neliniștim, întrebându-ne cum vom răbda ispita.
Este neputința omenească, care ne însoțește în toată viața noastră. De multe ori, încercările sunt multe și foarte dure, dar din această asprime, din bobocul plin de spini iese trandafirul frumos și înmiresmat.
Tot astfel și după fiecare necaz, deși pare aspru, la sfârșit rezultatul este bun și aduce un dar de la Dumnezeu, care ne înarmează. Când trece încercarea și suntem lăsați iarăși în seama puterilor omenești, spunem:
„Dar cum am putut să fac răbdare în acea încercare, în acea durere, în acea lipsă, în acel necaz?”.
Și totuși a fost depășit, fiindcă odată cu ispita vine și scăparea: „Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda”. Dumnezeu îngăduie ispita, dar în același timp dăruiește și puterea și răbdarea, pentru ca omul să poată rezista.
Căci cum este cu putință ca firea omenească să o scoată la capăt cu aceste încercări foarte dure, dacă nu ar da Dumnezeu răbdare?”