La mine de ce nu te rogi? Pentru că vreau să te ajut, sunt Sfânta Parascheva!

La vârsta de 27 de ani mi s-a arătat în vis Sfânta Parascheva. Era o fetiţă slabă, plăpândă, nu prea înaltă, îmbrăcată în negru, cu o smerenie de nedescris, cu capul plecat şi punând mâna pe pieptul ei mic. Mi-a spus: La mine de ce nu te rogi, pentru că vreau să te ajut, sunt Sfânta Parascheva?! Acest vis m-a uimit, m-a întărit mai mult în credinţă.

Ad

Am 59 de ani. La vârsta de 27 de ani mi s-a arătat în vis Sfânta Parascheva. Era o fetiţă slabă, plăpândă, nu prea înaltă, îmbrăcată în negru, cu o smerenie de nedescris, cu capul plecat şi punând mâna pe pieptul ei mic. Mi-a spus: La mine de ce nu te rogi? Pentru că vreau să te ajut, sunt Sfânta Parascheva! Acest vis m-a uimit, m-a întărit mai mult în credinţă.

La vârsta de 27 de ani aveam trei copii mici, iar soţul lucra în poliţie şi îmi provoca foarte mari neplăceri. Lucram ca vânzătoare, iar o clientă în vârstă m-a dus la biserica cu hramul Sfintei Paras­cheva, îndemnându-mă să-i citesc acatistul că-i grabnic ajutătoare. Trebuia să citesc şase săptămâni acatistul, dar n-am mai ajuns la final, pentru că mă grăbeam, n-aveam timp. De aceea mi-a apărut în vis.

Din acel an am fost ajutată mereu eu şi copiii mei, mai ales după vârsta de 35 de ani, când mi-a murit soţul. O rog din suflet pe Sfânta Parascheva să nu mă uite în rugăciunile ei, nici pe copiii şi nepoţii mei. S-ajute toată suflarea.

Rada Turcu

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor, volumul II, Editura Doxologia, 2014, pp. 156-157)
Doxologia.ro

Loc de comentat