Se spune că, încă de când era copil, Mântuitorul Iisus era tare milostiv cu toate vietăţile, fie ele cât de mici.
Într-o zi, pe când avea numai câţiva anișori, El stătea pe malul unei ape şi se juca cu mâlul moale, modelând din el păsărele, pe care le aşeza apoi la soare, să se usuce.
Trecând pe acolo un fariseu rău şi vrând să râdă de copilul ce se juca atât de frumos și cuminte, a vrut să loveascăcu piciorul păsările.
Într-o clipă, realizând ce vrea să facă acesta, Iisus a lovit pământul cu palma Sa mică şi, dintr-o dată, păsările au prins viaţă şi și-au luat zborul, ciripind vesele şi jucăuşe.
Fariseul a rămas mut de uimire, nemaiştiind ce să creadă…
Așa au apărut rândunelele. Însă ele nu au avut de la început penele negre.
Treizeci de ani mai târziu, când Mântuitorul se afla răstignit pe Cruce, micuțele păsări nu L-au uitat pe Cel ce le-a dat viaţă şi, venind şi aşezându-se pe braţele crucii, pe capul şi pe umerii Lui Iisus, ele au încercat să smulgă cu cioculeţul lor ghimpii din cununa de spini a Mântuitorului, măcar cu atât să îndulcească chinul Celui ce nu greşise niciodată nimănui…
În clipa în care Iisus a murit, micuțele necuvântătoare au îmbrăcat o mantie neagră, de doliu și au rămas așa până în zilele noastre…
Rândunelele – păsările binecuvântate de Dumnezeu.