Puține persoane ştiu că atât varza murată, cât și zeama – sau moarea, cum i se mai spune prin diferite părți ale țării – sunt adevărate depozite de medicamente naturale care pot preveni și vindeca diferite boli.
Conținutul bogat de substanțe nutritive din zeama de varză murată revitalizează organismul și-l tonifică. Varza murată este bogată în vitamina C, mai bogată chiar decât varza crudă, vitamina antioxidantă care ajută la fortificarea sistemului imunitar al organismului.
Varza murată este singurul aliment de natură vegetală în care se găsește vitamina B12 din belșug, dar și minerale precum magneziu, acid folic, potasiu, fier și iod. Varza murată este singurul produs vegetal care conține vitamina B12, care încetinește procesul de îmbătrânire, protejează sistemul nervos și împiedică pierderile de memorie.
În compoziția de la zeama de varză se regăsesc o parte din vitaminele și antioxidanții prezenți în varza proaspătă, dar și microelemente, săruri minerale, fermenți și enzime apărute datorită procesului de fermentație.
Astfel, varza murată, dar și zeama de varză conțin vitamina U, vitamina anti-ulceroasă, care se distruge prin fierbere, de aceea varza murată și zeama se recomandă în tratarea bolilor ulceroase. Pentru că stimulează arderea grăsimilor și normalizează apetitul, varza murată și moarea se recomandă și în curele de slăbire.
Persoanelor hipotensive li se recomandă, zilnic, un pahar de moare. Câteva pahare pe zi, mai multe zile la rând, ajută la normalizarea digestiei, dar și la prevenirea constipației în caz că te confrunți cu așa ceva.
Beneficiile consumului de moare
- previne deteriorarea celulară (bogată în fitonutrienţi, zeama de varză are proprietatea de a lupta împotriva radicalilor liberi care cauzează deteriorarea celulelor);
- stimulează eliminarea toxinelor (zeama de varză stimulează capacitatea organismului de a elimina toxinele acumulate și astfel, de a preveni anumite afecțiuni, cum ar fi cancerul pulmonar, de colon, de stomac și cancerul de prostată);
- anti-inflamator (zeama de varză poate preveni și trata artrita și alte boli inflamatorii degenerative)
- ameliorează astmul şi bronşita (zeama de varză are proprietatea de a stimula capacitatea de vindecare a tractului respirator);
- ajută în probleme digestive (este o alegere excelentă pentru persoanele care suferă de ulcere gastrice. Zeama de varză conține suflorafan, o substanță care ucide bacteriile care cauzează apariția ulcerului peptic, previne și tratează refluxul gastroesofagian);
- stimulează sistemul imunitar (cu un conținut bogat în vitamina C și antioxidanți, zeama de varză ajută la întărirea sistemului imunitar
- îmbunătățește funcțiile creierului (conținutul mare de antocianine și vitamina K ajută la îmbunătățirea funcțiilor creierului și în combinație cu antioxidanții, zeama de varză scade riscul tulburărilor neurodegenerative);
- echilibrează nivelul de hormoni (iodul prezent în zeama de varză ajută la reglarea glandei tiroide și a producerii de hormoni);
- reduce colesterolul rău (numeroase studii au demonstrat că zeama de varză are un efect detoxifiant asupra ficatului și reduce drastic nivelul colesterolului rău);
- ajută la pierderea în greutate (consumul de zeamă de varză ajută organismul să se simtă sătul și astfel se mărește distanța dintre mese).Moarea pentru ficat
- Zeama de varză murată contribuie și la o bună funcționare a ficatului și la detoxifierea lui. Astfel, se recomandă să se consume în cantitate de 100 ml, de 3 ori pe zi, între mese, timp de câteva luni.
Pietrele la bilă și giardia pot fi tratate cu câte 150 ml de zeamă de varză băută de 3 ori pe zi, cu o jumătate de oră înainte de masă. Tratamentul se ține timp de două-trei săptămâni. Se poate relua după 7 zile de pauză.
Contraindicații zeamă de varză
Există însă și o contraindicație importantă în ceea ce privește moarea. Persoanele hipertensive nu ar trebui să consume mai mult de un pahar de 250 ml pe zi și, totodată, ar trebui să reducă aportul de sare din alimentație.
Nici în cazul problemelor renale nu este indicat consumul de varză acră, tot din cauza cantităţii de sare ce se va depune în zona lor, împiedicând buna funcţionare ce va atrage, deci, alte probleme de sănătate.
Sursa: topremediinaturiste