Câştigătorii premiului Nobel, Jean-Pierre Sauvage, Fraser Stoddart şi Ben Feringa, au realizat, practic, un robot molecular care poate prinde şi poate conecta aminoacizii. În viitor, nanomaşinile vor avea aplicabilitate de la materialele inteligente la noi posibilităţi de administrare a medicamentelor în interiorul corpului uman. Acestea ar putea fi aplicate în mod direct pe celulele canceroase, de exemplu cu roboţii microscopici, scrie libertatea.ro
”Se deschid perspective pentru realizarea de sisteme care să poată percepe semnale şi să poată interveni la nivel atomic cu o acuitate de neimaginat până nu demult”, ne-a spus prof. dr. inginer Eden Mamult, unul dintre cei mai buni specialişti din România pe acest domeniu.
Profesorul constănţean a explicat că nanotehnologiile permit manipularea materiei la scară nanometrică (zece la minis nouă metri). Aceste tehnologii disruptive pot produce efecte radicale în ceea ce priveşte proprietăţile materialelor, a eficienţei de conversie a energiei, a sistemelor de acumulare a energiei, ale tehnicilor de tratament medical, în regenerarea de organe, sau… noi tipuri de plante. Adică dai drumul roboţeilor, iar ei încep să transforme materia – ceva similar secvenţelor din filmele SF.
Alimentele trebuie să avertizeze pe etichete dacă au conţinut ”nano”
Regulamentului nr. 1169/2011 privind informarea consumatorilor asupra produsele alimentare impune ca: ”toate ingredientele prezente sub formă de nanomateriale fabricate trebuie specificate în mod clar în lista ingredientelor, denumirile acestora fiind urmate de cuvantul „nano” între paranteze”.
Asta pentru că: ”Nanomaterialele oferă oportunităţi tehnice şi comerciale, însă pot prezenta riscuri pentru mediu şi pot ridica probleme de securitate şi sănătate pentru oameni şi animale, de aceea consumatorii trebuie informaţi corespunzător”. E-171, de pildă, este considerat cancerigen de Agenţia Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului.
El se găseşte în zahăr, produse lactate, făină și produse de patiserie ce necesită o crustă albă și opacă. De asemenea, poate fi întâlnit și în cremă de hrean, sosuri, gumă de mestecat și înghețată. Poate fi găsit și în creme, medicamente, pastă de dinți și sirop. E-551 se află pe lista E-urilor suspecte şi poate fi prezentă în brânza topită, condimente, ulei, unt sau margarină.
Sursa: citeste mai multe pe libertatea.ro