Șeful comunității de inuiți a acordat un interviu canalului de televiziune Insuma, la începutul lunii septembrie 2017. El a declarat că omenirea trebuie să fie pregătită pentru schimbările care se vor produce pe planeta noastră și în Univers. Schimbările vor fi cauzate de apropierea planetei Nibiru de Pământ.
În opinia sa, primele schimbări au început să se producă și sunt perceptibile. Lumina zilei este mult mai înaltă față de orizont, locurile de unde Soarele răsare și unde apune și-au schimbat pozițiile, ca urmare a faptului că axa planetei s-a înclinat.
El a mai susținut că uraganele și cutremurele care s-au produs pe continentul american au fost cauzate de forța gravitațională a planetei Nibiru. Specialiștii de la NASA au numit fenomenul de oscilație a Pământului massive swing, oscilație masivă.
Începând cu anul 2000, axa pământului s-a înclinat de la 23,5 grade la 26 de grade. Înclinarea s-a produs într-o perioadă scurtă de timp și a acționat asupra calotei glaciare. În multe zone ale globului s-a observat că aceasta a suferit fisuri mari care au dus la prăbușirea acesteia. Specialiștii susțin că în ultimii 200 de milioane de ani, câmpul terestru s-a inversat de 300 de ori, ultimul fenomen producându-se acum 780000 de ani, noteaza efemeride.ro
Inuiții trăiesc în nordul Canadei, Alaska, Siberia și în Groenlanda. Strămoșii lor au fost numiți generic paleo-eschimoși și au trăit mai bine de 4000 de ani într-o izolare totală. În prezent, sunt peste 60000 de inuiți. Când coloniștii au ajuns la inuiți au observat existența unor structuri, construcții din piatră, pe care inuiții le numeau oamenii de piatră. Construcțiile erau amplasate în diferite locuri ale zonei populate de ei și aveau scopul de a-i ajuta pe inuiți să se orienteze sau marcau locurile bogate în vânat.
Cu toate că au trăit izolați o mare perioadă de timp, inuiții au cunoștințe avansate despre astronomie. Viața lor este marcată de mișcarea astrelor, de eclipsele de soare sau lună. Fiecare trib de inuiți are un înțelept, o persoană care este specialistă în cititul în stele, în transformările pe care le suferă Pământul. Semnalul de alarmă pe care l-a tras șeful inuiților nu este unul nou.
Inuiții au fost printre primii care au observat schimbări, încă din anii 90, cu privire la oscilația Pământului, aurore boreale, poziția Soarelui. Mai târziu, cercetătorii de la NASA au admis existența acestor modificări, fără să dea o explicație științifică. S-a vorbit despre o mare conspirație care există în rândul oamenilor de știință. Inuiții sunt convinși că aceste fenomene sunt cauzate de forța gravitațională a planetei Nibiru.
nibiru – INUIȚII, NIBIRU PRODUCE FENOMENE EXTREME
În interviul pe care l-a acordat, șeful inuiților a mai spus că în următoarele luni se vor produce cutremure devastatoare, iar anomaliile înregistrate în Atlanticul de Sud, scăderea câmpului magnetic cu 30%, vor afecta Africa de Sud, Australia și America de Sud.
Sursa: mai multe pe efemeride.ro/inuitii-nibiru-produce-fenomene-extreme