Ori de câte ori îți este greu spune așa: „Învață-mă, Doamne, să-mi găsesc mereu pacea! Învață-mă, Doamne, să Te iubesc cu simplitate, să-mi iubesc aproapele pentru a fi mereu cu Tine”

Ad

Fă-mă să fiu mereu al Tău!Învață-mă, Doamne, să-mi găsesc mereu pacea.

Cât ești de bun, Doamne al meu, și cât ne ești de apropiat; atât de aproape încât putem vorbi oricând cu Tine, putem să ne mângâiem cu Tine, să respirăm și să ne înțelepțim prin Tine, să ne aflăm pacea, să dobândim prin Tine larg orizont sufletesc.

Învață-mă, Doamne, să Te iubesc cu simplitate, să-mi iubesc aproapele pentru a fi mereu cu Tine, să-mi găsesc mereu pacea în Tine! Dă-mi, Doamne, să nu cad în păcat cu prea nemernicul și prea hainul meu vrăjmaș – diavolul -, prin răutate, trufie, invidie, avariție, iubire de arginți, lăcomie, gânduri desfrânate, blasfemie, deznădejde, minciună, prin niciun alt păcat.

Fă-mă să fiu mereu al Tău!

Din Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Sofia, București, 2005, p. 374

Loc de comentat