Sunt părinţi care se opun căsătoriei copiilor, din motive mai mult subiective decât obiective şi sunt părinţi care se amestecă în căsnicia copiilor lor, astfel încât ajung să-i despartă.
De multe ori părinţii fac greşeli faţă de copii, cum de altfel greşesc şi copiii în cele mai multe cazuri şi nu ascultă de părinţi, de aceea mulţi nimeresc rău şi spun că „n-au avut noroc”.
Atunci când doi tineri se îndrăgostesc şi vor să se căsătorească, nu este bine ca părinţii să se opună, trebuie să le dea voie să se căsătorească pentru că este foarte greu de a stăpâni firea şi de a ocoli păcatul. De cele mai multe ori, tinerii cad în păcat şi trăiesc în desfrânare din cauză că părinţii s-au opus căsătoriei. Atunci, păcatul se răsfrânge şi asupra părinţilor şi vor răspunde pentru aceasta.
Părinţii sunt datori să-i înveţe de bine pe copii şi să le deschidă ochii că ceea ce vor copiii nu este bine pentru viitorul lor. Mai ales mama fetei şi a băiatului simt dacă se potrivesc copiii, mamelor le-a dat Dumnezeu acest simţ ca să-şi păzească copiii de rău.
Mama este datoare să-și avertizeze fiica sau fiul:
”Vezi, draga/dragul mamei, ce faci, deschide bine ochii, pentru că mie nu mi se pare potrivit/ă pentru tine”.
Atunci, în acea clipă, mama vede şi-i spune fetei: „mi se pare că o să fie beţiv băiatul acesta sau c-o să fie curvar sau gelos sau bătăuş, sau scandalagiu” ș.a.m.d şi o sfătuiește pe fată să nu se grăbească şi să mai aştepte, pentru că nu vede să-i fie bine.
La fel şi mama băiatului vede în fata cu care vrea să se căsătorească fiul ei defecte care vor pune în pericol liniştea și stabilitatea căsătoriei lor.
Dar, de cele mai multe ori copiii se îndrăgostesc, nu mai văd şi nu mai aud de nimeni, nici de părinţi, nici de cei din jur şi insistă să se căsătorească. Ca să-i liniştească pe părinţi, ca aceștia să le dea binecuvântarea de a se căsători, tinerii o asigură pe mama că „nu este şi n-o să fie aşa!” sau „am să-l îndrept eu pe calea cea bună!” Dar de îndreptat este foarte greu sau chiar imposibil.
Bărbatul sau femeia geloasă nu pot fi îndreptaţi. Bărbatul sau femeia desfrânată, la fel, nu pot fi îndreptaţi. Bărbatul sau femeia beţivă nu pot fi îndreptaţi. Bărbatul sau femeia violenți (verbal, fizic) nu pot fi îndreptați. Dimpotrivă, după căsătorie şi odată cu trecerea timpului, viciul/păcatul (patima) de care sunt stăpâniţi se va agrava şi mai tare şi va crea multă suferinţă partenerului de viaţă.
De aceea va fi vai de copiii care nu vor asculta de părinţii lor şi nu vor lua în serios temerile şi ceea ce simt părinţii pentru ei şi vor face pasul căsătoriei în felul acesta. Își vor merita viaţa grea pe care o vor duce – pentru neascultare. Va fi crucea pe care şi-au ales-o.
Dacă tinerii se încăpăţânează să nu asculte părinţii şi să nu primească sfaturile lor, va trebui ca în cele din urmă părinţii să le dea voie să se căsătorească, pentru că ei, copiii, asta şi-au ales. Cu cât se vor opune părinţii la căsătoria copiilor, cu atât aceștia se vor încăpăţâna și mai mult să nu-i asculte şi chiar să-i urască pe părinţi pentru aceasta, iar apoi vor trăi necununaţi, făcând păcatul desfrânării. De aceea, părinţii trebuie să le dea voie să se căsătorească pentru că, mai târziu, copiii vor regreta că au fost neascultători şi singuri vor recunoaşte că-şi merită soarta sau crucea pe care şi-au ales-o .
Vai și de părinţii care se amestecă în viaţa copiilor căsătoriţi şi le strică casa! Soacra pentru că nu-i place nora sau pentru că nu joacă nora după cum cântă ea, va căuta să-l despartă pe fiu de aceasta, chiar dacă la mijloc sunt copii. Duşmanul căsniciei copiilor sunt chiar părinţii.
Unele mame de băieţi sunt geloase, pentru că dragostea fiului ei este împărţită cu o altă femeie şi, astfel, cu multă ură se pornesc împotriva nurorilor. Această ură pornită dintr-o gelozie oarbă a soacrei pune în pericol căsnicia copiilor. Sunt unii părinţi posesivi. Vor ca ei să ştie tot ce fac copiii, ce mănâncă, când se trezesc, cât de gospodină este nora sau ginerele, cât de harnici, cât gunoi stă după uşă, câte vase nu-s spălate, etc. şi fac observaţii în permanență. Și repetându-se aceste observaţii, de la un moment-dat încolo vor începe să deranjeze şi se vor crea conflicte.
Unele mame, ca să se răzbune pe nurori, îi ațâţă pe băieții lor să-șia pună la punct femeia, adică s-o certe, s-o jignească şi chiar s-o bată. Atunci soacra se simte răzbunată. Nurorile îşi dau seama de unde li se trage şi se răzbună şi ele, în felul lor, pe soacre. Si uite-aşa conflictul este alimentat continuu, până ce se ajunge la un deznodământ nedorit – despărţirea, divorţul. Şi atunci vai de părinţii care au distrus căsătoria copiilor lor.
Ce spune la Sfânta Scriptură: „Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă”. Aşa se fac părinţii vrăjmaşii copiilor lor, vrăjmaşii Sfintelor Taine şi vrăjmaşii lui Dumnezeu.
Sursa: Părintele Ilarion Argatu – fragment din ”Pe treptele suirii către Cer. Ne vorbește părintele Ilarion Argatu”