- Alimentaţia este „medaliatul cu argint” al sistemului de sănătate; principalul factor de sănătate este exerciţiul fizic.
- Alimentaţia incorectă, sau/şi greşelile alimentare datorate neştiinţei, determină până la 30% dintre cazurile de cancer, indiferent de localizare.
- „Masa de dimineaţă mănânc-o singur, masa de prânz împarte-o cu prietenii, iar masa de seară dă-o duşmanilor” (proverb german). Masa de dimineaţă se depune cel mult 10%, masa de prânz între 30 și 40%, în vreme ce o cină luată după ora 18:00 se depune în proporţie de 80-90%!
- Se recomandă minimum 5 ore interval între mese.
- Ultima masă (de seară), va fi luată, cel târziu la ora 18.
- Oricând este posibil, încercați să mâncați 2 mese/zi, regim mai sănătos decât 3 mese/zi (excepţie: pacienţii cu ulcer gastro-duodenal, diabet zaharat, etc.)
- Alimentele cele mai sănătoase se gătesc şi cel mai simplu, necesitând un timp scurt de preparare.
- Căutaţi să aveţi zilnic o alimentaţie cât mai variată.
- Consumaţi alimente care să aibă un indice glicemic sub 70 şi extrem de rar pe cele cu IG >70.
- Combateţi cu hotărâre constipaţia! 90% dintre persoanele care au sau vor avea cancer, au fost sau sunt constipate!
- Masa va fi luată… la masă şi nu în faţa televizorului sau a ecranului PC, în timp ce faceți altceva sau pe ritm de muzică!
- Evitați atitudinile fanatice, extremiste, în ceea ce priveşte alimentaţia.
- Gustul unui aliment nu va prima şi nici nu va fi exclusiv în alegerea acestuia, dar totuşi va conta! Primează ca un aliment să fie sănătos şi apoi voi aplica criteriul gustului! Voi mânca întâi cu creierul şi apoi cu papilele gustative. Educaţi-vă gusturi sănătoase, pentru că, altfel, sănătatea dvs. va avea drastic de suferit!
- Alimentele pe care le consumăm trebuie să conţină toate principiile alimentare: proteine, glucide, lipide, minerale şi vitamine.
- Nu „alimentaţie sănătoasă” în loc de un alt principiu de sănătate, ci alături de acesta!
- Utilizaţi alimente care pot fi mestecate (mai) mult timp.
- Evitaţi ciugulitul între mese (fie la TV, fie la meci); îngraşă şi strică stomacul!
- Evitaţi alimentele prea reci sau prea calde; strică dinţii şi stomacul!
- Consumaţi preferabil cât mai multe alimente în stare crudă şi fiartă!
- Evitaţi excitantele şi iritantele; provoacă iritabilitate şi afectează stomacul.
- Reduceţi cât de mult consumul de sare, fie că aveţi, fie că nu aveţi probleme cu hipertensiunea arterială!
- Consumaţi cât mai rar alimente rafinate: dulciuri concentrate, biscuiţi, napolitane, paste făinoase din făină albă, pâine albă, uleiuri, etc.
- Folosiţi cât mai multe fructe şi legume proaspete şi sănătoase (min. 4-5/zi), având culori intense.• Promovaţi în alimentaţia dvs. cotidiană sursele importante de antioxidanţi şi bioflavonoide.
- Consumaţi zilnic sau cât de des cu putinţă, soia. Evitaţi soia modificată genetic! E cancerigenă.
- Folosiţi exclusiv uleiul de măsline (Omega 9) în locul uleiurilor Omega 6 (floarea soarelui, porumb, germeni de grâu, soia, rapiţă…)
- Folosiţi din când în când remarcabilul ulei de in (alimentar!), în cantităţi mici (1-3 linguriţe/zi), în special în alimentaţia copiilor.
- Căutaţi să consumaţi alimente ecologice, fără E-uri. Se găsesc ceva mai greu, dar merită din plin efortul de a le căuta şi achiziţiona!
- Evitaţi pâinea albă!!!
- Consumaţi alimente bogate în fibre!
- Ar fi bine să introduceţi în alimentaţia dvs. cotidiană superalimente: lăptişor de matcă, polen granule (la nealergici!), spirulină, aloe vera, rădăcină de ginseng, germeni de cereale.
- Ar fi bine să consumaţi zilnic cel puţin un lider cap de serie: spirulină, soia, măr, portocală, usturoi, secară, fragi, etc.
- Consumaţi mai ales sau exclusiv alimente cu caracter bazic (de origine vegetală, nerafinate).
- Evitaţi alimentele care produc aciditate în organism (cele de origine animală, rafinatele, murăturile, băuturile carbogazoase, oţetul, alcoolul).
- Evitaţi guma de mestecat.
- Atenţie la numărul de calorii pe care le furnizează alimentele ce compun dieta dvs. Adesea (peste 50% din cazuri), consumăm mult mai mult caloric decât este necesar, ceea ce duce la obezitate şi tot cortegiul de boli ce decurg de aici! Numărul de calorii va fi adaptat în funcţie de sex, activitate, greutatea corporală, perioada fiziologică (creştere, sarcină), sau patologică (boli cronice, febră).
- Evitaţi recordurile în colesterol (ouă, unt, untură, seu, slănină, organe animale) şi acid miristic (nucă de cocos, margarină, brânză grasă, untură, slănină). Aduceţi cel mult 200 mg/zi de colesterol prin alimentaţie (ar fi bine dacă nu ați aduce deloc colesterol prin alimentaţie!).
- Aveţi grijă să aveţi zilnic un raport Omega 3/Omega6 > 1, cu efecte remarcabile pentru sănătate.
- Evitaţi alimentele care vă provoacă balonări (testaţi-vă toleranţa individuală!), dar şi pe cele care sunt surse/inductori de histamină (principala substanţă pro-alergică): produsele lactate, murăturile, alimentele alterate, carnea de porc, cacao, arahidele, peştele congelat, ton, sardină, anşoa…
- Evitaţi carnea roşie; consumaţi eventual carne albă, dar şi aceea într-o cantitate cât mai mică!
- La o cantitate dată de alimente de origine animală, asiguraţi-vă că veţi consuma cel puţin o cantitate triplă de alimente de origine vegetală!
- Evitaţi combinaţia legume + fructe la aceeaşi masă! Produce fermentaţie.
- Evitaţi orice asociere dintre următoarele: lactate +/– zahăr +/– ouă. Produc fermentaţie.
- Evitaţi consumul lichidelor în timpul mesei! Lichidele vor fi consumate cu minimum 20 de minute înainte de masă şi după minimum 90 de minute după masă; altfel, diluează sucurile digestive şi alimentele ajung să fermenteze în stomac.
- Evitaţi prăjelile, afumăturile, grăsimile alimentare +/– hidrogenate (margarinele), alimentele la grătar. Sunt cancerigene, aterogene şi îngraşă!
În legătură cu obiceiurile alimentare, atragem atenţia asupra încă unui aspect: ar fi excelent dacă ne-am ghida preferinţele culinare după un punct de vedere altruist şi nu după unul egoist. Astfel, să dorim alimente care să-i placă lui (organismului) şi nu gusturilor noastre. Doar aşa vom fi siguri că avem o alimentaţie sănătoasă. Gusturile noastre sunt pervertite şi avem tendința să consumăm alimente care constituie deseori un dezastru pentru corp. Nu vă bazaţi pe gusturi când vă aflați în faţa unei mâncări apetisante! Ce poate fi mai bun (la gust) de pildă, decât un cotlet de porc la grătar cu o garnitură de cartofi prăjiţi? Dar pentru organism reprezintă un dezastru! Ce conţine meniul amintit? O bombă calorică, alături de uleiuri oxidate (cancerigene şi aterogene), benzpiren, mult colesterol şi acela oxidat! Este nevoie oare să amintim şi de cantitatea uriaşă de radicali liberi pro-oxidanţi, din meniul de mai sus? Ce părere credeţi că va avea organismul în faţa acestei agresiuni? Țineți-vă poftele în frâu și educaţi-vă gusturile după un mod sănătos de viaţă. Nu vă lăsaţi conduşi de gusturi şi pofte şi veţi avea numai de câştigat!