Ritmul respirației – Cheia pentru controlul fricii și comportamentului emoțional. Învață cum să scapi de frici și anxietate – VIDEO

ritmul respiratiei

Trăim într-o lume dominată de frică, în care ne expunem constant la un potop de factori stresori. Pe cât frica este un rezultat al felului în care reacționăm la evenimentele care se întâmplă în jurul nostru sau pe care le percepem, pe atât este și o funcție biologică a corpului uman și, când ajungem să înțelegem cum corpul nostru contolează sistemul emoțional, îl putem păcăli, ne putem chiar păcăli în ceea ce privește atingerea unei balanțe emoționale.

Ad

Această perspectivă este validată în mod științific prin intermediul noului studiu realizat în cadrul Facultății de medicină de la Universitatea Northwestern Feinberg din Chicago Illinois, care a descoperit cum diferitele tipare ritmice de respirat au un impact profund asupra amintirilor și părții noastre emotionale, în special în legătură cu felul în care răspundem la frică.

Creierul creează impulsuri electrice care leagă funcțiile fizice de reacțiile emoționale și activitatea electrică a creierului este foarte afectată de felul în care respirăm. Inspirația și expirația sunt cele care determină rezultatul acestei balanțe, dar aceasta este influențată și dacă respirăm pe nas sau pe gură, deoarece fiecare variabilă crează un răspuns electric diferit în creier, noteaza riseearth.com.

În cadrul studiului realizat la Northwestern, participanțiilor le erau arătate imagini cu expresii omenești, unele înfricoșătoare, în timp ce acestora li se impuneau anumite feluri de a respira. Cercetătorii au observat că oamenii percep mai ușor frica și își aduc mult mai repede aminte de anumite imagini în timp ce inspiră pe nas.

”Una dintre cele mai importate descoperiri ale acestui studiu este reprezentată de faptul că există o diferență covârșitoare în ceea ce privește activitatea cerebrală în amygdala și în hippocampus în timpul inspirației în comparație cu expirația. Când tragi aer în piept, am descoperit că stimulezi neuronii din cortexul olfactiv, amygdala și hippocampusul, totul prin intermediul sistemului limbic.”

Christina Zelano, profesor asistent de neurologie la Facultatea de medicină de la Universitatea Northwestern Feinberg și autor principal al studiului.

Amydala este strâns legată de felul în care procesăm emoțiile, în special cele legate de frică, în timp ce hippocampusul este strâns legat de amintire și de respirație, fiind declanșat de diafragmă, acest mușchi jucând un rol crucial în rolul reglării funcției lor.

”Respirația este modulată la nivelul diafragmei, care este, de asemenea, locul în care multe simptome psihice asociate cu frica și anxietatea se manifestă. ” Brett Wilbanks.

Diferențele activității cerebrale care au loc în timpul ritmurilor repiratorii unice au fost remarcate analizând activitatea cerebrală în timpul în care oamenilor le erau arătate chipuri surprinse sau speriate, descoperind o activitate cu mult intensificată în timpul inspirației.

Cunoscând acest lucru poate fi foarte folositor când realizezi că reacția ta de frică persistă prea mult.

”Este posibil să folosim acest lucru ca un avantaj, De exemplu, dacă suntem într-un mediu periculos cu stimuli pentru frică, datele noastre indică faptul că poți răspunde mult mai repde dacă inspiri pe nas.” Christina Zelano

În plus, acest lucru validează și importanța meditației, care, în mod obisnuit, se învârte în jurul dezvoltării unui control al respirației pentru a dobândi o liniște a minții și pentru a normaliza funcția fiziologică a corpului. Rezultatele pe termen lung ale meditației profunde includ o stabilizare și optimizare a reacțiilor emoționale în ceea ce privește lumea din jurul nostru, indicând, din nou, că respirația este o componentă crucială a unei vieți fără frică.

Acesta este punctul de vedere susținut de acest studiu, după cum adirmă Zelano.

”când inspiri, îți sincronizezi într-un fel, oscilațiile cerebrale prin rețeaua sistemului limbic” Christina Zelano

NorthwesternU via youtube.com
sursa: riseearth.com/2017/03/rhythm-of-breathing-key-to-controlling.html original foto Minoru Nitta via flickr.com CC BY 2.0

Loc de comentat