Iubitoare de oameni, iubitoare de bine, iubitoare de milostivire, Maică Fecioară, mireasă a lui Dumnezeu, Stăpână şi Doamnă a toată zidirea cea văzută şi gândită, ca ceea ce în chip negrăit ai născut pe Făcătorul şi Stăpânul acestora şi pentru aceasta ai îndrăzneală către Dânsul neasemănată, caută cu dragoste spre mine, ticălosul şi nevrednicul robul tău, care în lenevire şi în trândăvire necurmat vieţuiesc şi cu dulceţile mă amăgesc şi mă mângâi, şi tot trupul mi-l întinez prin vedere, prin auzire, prin limbă, prin pipăire, prin mirosire, şi în scurt să zic, cu totul m-am făcut păcat şi nici o parte nu mi-a rămas sănătoasă.
Căci o dată biruit fiind de păcat, sunt tras către orice vrea el. Pentru aceea, de mare ajutor îmi este trebuinţă, care, în afară de al tău, nu se află în toată zidirea, Atotputernico. Aşadar, nu mă trece cu vederea, Preacurată. Căci toţi m-au trecut cu vederea şi au trecut pe lângă mine, văzând nevindecarea mea – proorocii, apostolii, dascălii, drepţii, dumnezeieştii părinţi – şi am rămas singur, ca un mort în mormânt, întru cele întunecate şi în umbra morţii. Şi nu este nimeni care să-mi ajute nicidecum. Dar mai având puţină rămăşiţă de viaţă, cu mic glas strig către tine, prealăudată Născătoare de Dumnezeu, ceea ce toate le poţi, ceea ce toate le săvârşeşti.
Pentru că cele ce tu vrei şi le voieşti, acelea şi Fiul tău le voieşte. Căci tu, Împărăteasa tuturor, foamea şi setea Lui o saturi, adică mântuirea oamenilor, şi pentru aceasta te-a făcut pe tine Maică a Lui, ca să împlineşti doririle Lui. Căci se bucură şi se veseleşte când ceri îngăduinţă pentru cei obosiţi şi mai ales pentru mine, cel ce port rană pe tot trupul. Cercetează neputinţa mea, Binecuvântată! Tămăduieşte rănile mele, Preaslăvito! Vezi chinuirea sufletului meu, cea cu dar dăruită.
Întru deznădăjduire mă aflu şi curând va cădea în iad sufletul meu, de nu îmi vei ajuta mie, tu, Stăpână. Ai milostivire, ai iubire de oameni, de aceea nu trece cu vederea această ticăloasă rugăciune a mea ce ţi se aduce ţie din buzele spurcate, ci stai de faţă mie, celui ce de-a pururea te chem şi-mi fii mie mângâiere neîntinată. Să-mi fii mie îndemnare nestricată, linişte preaplină, podoabă, Mireasă prea frumoasă a Părintelui Celui ceresc. Să-mi fii mie apărătoare, păzitoare, părtinitoare, scăpare, ajutătoare, acoperământ în toată vremea şi locul, ziua şi noaptea, când dorm, iar după ce mă scol, când umblu. În toată viaţa mea fii cu mine nedespărţită.
Căci poţi şi nimic nu îţi este cu neputinţă. Năpădirile şi năvălirile celor potrivnici risipeşte-le şi le pierde de la mine, Preasfântă. În vremea ieşirii ticălosului meu suflet sârguieşte-te, şi de silnicia cea netrecută şi înfricoşată a viclenilor diavoli izbăveşte-mă. Să nu laşi, Stăpâna mea de Dumnezeu Născătoare, să se bucure ei de mine, ci Fiul tău şi sfinţii îngeri să se bucure de mântuirea mea, iar vrăjmaşii Lui şi ai zidirii Lui, cu deşarte nădejdi să se amăgească.
Şi în ziua cea de obşte şi înfricoşată a Judecăţii a toată lumea, de munca cea veşnică izbăveşte-mă şi al slavei celei negrăite a Fiului tău şi Dumnezeu moştenitor arată-mă. Aşa, mult milostivă Marie, Mireasă a lui Dumnezeu, ca să te laud, bine să te cuvântez şi să te măresc pe tine, cea mai înaltă decât toate oştile arhanghelilor, cea mai cinstită decât heruvimii, cea mai slăvită decât serafimii, Maica lui Dumnezeu cea curată, nădejdea mea cea adevărată şi întemeiată, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.