Rugăciune către Sfântul Sava cel Sfințit, Mare Făcător de Minuni și Grabnic Ajutator

Rugăciune către Sfântul Sava cel Sfințit
Rugăciune către Sfântul Sava cel Sfințit

Rugăciune către Sfântul Sava cel Sfințit mare facator de minuni si grabnic ajutator. Sfântul Sava cel Sfintit a fost un monah și episcop din secolul al VI-lea, considerat unul dintre fondatorii Bisericii Ortodoxe din Grecia. S-a născut în Egipt și a trăit ca egumen al unei mănăstiri, unde a dobândit o reputație de sfințenie.

Rugăciune către Sfântul Sava cel Sfințit

Troparul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit, glasul al 8-lea:

Ad

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele din adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Sfinte Sava părintele nostru, cuvioase! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe Faraon cel ce se purta…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu strălucirea luminii Sfântului Duh, luminează Sfinte Sava, pe cei ce cu dragoste creştinească, în cântări te laudă; cel ce eşti lauda pustnicilor, strălucirea călugărilor împodobitorul pustiului şi dascălul fecioriei.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din tinereţe tot dorul ţi l-ai închinat lui Dumnezeu şi tot avântul tău spre Dânsul îndreptând, zburdările trupului şi năvala patimilor prin înfrânare le-ai ucis, Sfinte Sava, de Dumnezeu purtătorule, prealăudate.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biruind şarpele ce se ascundea în roadă, l-ai călcat în picioare şi cursele lui uşor le-ai trecut, ridicându-te pe aripile cinstirii de Dumnezeu, părinte şi bucurându-te, ai cules viaţă din pomul cunoştinţei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Strălucind de lumina harului în foc ai intrat ca şi cei trei tineri şi ai rămas nears, Dumnezeu păzindu-te pe tine şi arătând tuturor vrednicia şi strălucirea pe care urma să o ai mai târziu, părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca un potop fără de stavilă se revărsase moartea asupra noastră; dar apropiindu-se de Cel Născut al tău s-a pustiit şi atingându-se de El a fost nimicită, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că ai născut în Trup Viaţa Cea cu Adevărat şi Veşnică.

Catavasie:

Hristos Se naşte, slăviţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă. Cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L, popoare, că S-a preaslăvit.

referinte: Sf Sava cel Sfintit

Loc de comentat