Când ispitele dau năvală în viața voastră și pare că nimic nu vă mai poate salva, lăsați-vă în mâna Maicii Domnului și citiți această rugăciune grabnic ajutătoare.
“Maică sfântă,
Ia aminte la rugăciunea mea cea smerită, pe care o aduc ție din adâncul inimii și mă izbăvește de viforul cel rău al gândurilor. Izbăvește-mă din somnul cel greu, care mi s-a pricinuit mie din lenevire și depărtează de la mine nepăsarea și lenevirea.
Ajută-mă ca să mă izbăvesc de obiceiul cel rău al păcatelor ca să scap de tiranisirea cea amară a diavolilor.
Și te rog Stăpână, după cum știi, mântuiește-mă pe mine nevrednicul robul tău, cel ce spre tine după Dumnezeu mi-am pus nădejdea mântuirii mele. Învrednicește-mă Preacurată ca să fac cu osârdie poruncile Fiului tău și Dumnezeului nostru și să păzesc întotdeauna așezămintele cele mântuitoare.
Și mă învrednicește ca să cuget întotdeauna cu minte luminată și să întâmpin slavosloviile lui cele bine primite. Că spre tine ceea ce ne dăruiește toate bunățațile și ne ești grabnic ajutătoare, nădăjduind aduc această cerere.
Deci să nu cad din nădejdea care o am către tine prea curată, nici să mă întorc smerit și rușinat; Ci să aflu prin tine de Dumnezeu dăruită Stăpână, degrabă împlinirea cererilor mele. Ca totdeauna, ca pe o ajutătoare nebiruită a noastră a păcătoșilor care împlinești toate cererile noastre bune, să te laud și să te preamăresc pe tine;
Acum și pururea și în vecii vecilor
Amin”.