Rugăciune de mulțumire către Maica Domnului. Spune-o și tu cu credință pentru a primi binecuvântarea și ajutorul imediat al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu!

Rugăciunea de mulțumire către Maica Domnului este de mare folos duhovnicesc, atât la vreme de nevoie sau necaz, cât și spre bucuria de a o cinsti pe Măicuța Domnului!

Ad

 

Rugăciune de mulțumire către Maica Domnului

Preasfântă Fecioară, Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, Îți mulțumesc că ne ești și nouă Mamă Bună, Iubitoare și Grabnic Ajutătoare!

Îți mulțumesc pentru toate icoanele Tale făcătoare de minuni și pentru tot Harul care se revarsă prin ele!

Îți mulțumesc Măicuță pentru toate comunicările Tale sfinte, pentru sănătate, pentru ajutor, pentru grija Ta de Mamă Iubitoare față de noi toți!

Îți mulțumesc că nu ne lași pradă celui rău, ci ne aperi și ne acoperi sub Sfânt Acoperământul Tău! Iartă-mă, Măicuță, pentru multele mele păcate și Te rog ajută-mă să mă pocăiesc pentru toate greșelile mele din această viață!

Îți mulțumesc că Te rogi pentru noi și că duci rugăciunile noastre la Bunul Dumnezeu, ca să ne ajute să trecem din viața aceasta la viața veșnică!

Îți mulțumesc Măicuță că Te rogi pentru întoarcerea la credință a celor din familia mea, dar și a celor care-L caută pe Dumnezeu și încă nu L-au găsit!

Îți mulțumesc Măicuță pentru grija Ta de Mamă, pentru iubirea Ta sfântă și pentru tot ajutorul Tău! Și eu Te iubesc, Te preamăresc și Îți mulțumesc pentru toate!

Amin!

Pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria; cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci și cu ale tuturor Sfinților, Doamne, miluiește-ne și ne mânuiește-ne pe noi.

Amin!

Asculta rugaciunea de multumire catre Maica Domnului Grabnic Ajutatoare

Loc de comentat