Citeste astazi aceasta rugaciune pentru familie. Spusa cu maxima credinta este de un real ajutor.
Rugăciune pentru familie
Doamne, Iisuse Hristoase, Mântuitorul nostru,
Trimis ai fost de Dumnezeu-Tatăl pe Pământ,
Ca să salvezi neamul omenesc de la moarte.
Prin însăși a Ta răbdare neclintită
Și smerenie necuprinsă,
Ai suferit batjocură, răni,
Cruce și moarte, fără împotrivire.
Vino între noi și-n casa noastră,
Precum în mijlocul ucenicilor Tăi
Ai venit, după Înviere, zicându-le: Pace Vouă!
Și ai liniștit sufletele lor înfricoșate și întristate.
Rugăciune pentru familie: partea 2
Mântuitorul și ocrotitorul vieții noastre,
Liniștește sufletele noastre zbuciumate și înviforate.
Pacea Ta cea nestricată, dă-ne-o nouă,
Iubitorule de oameni!
Nu precum o dau oamenii.
Și bucuria Ta fă-o deplină în noi,
Astfel ca nimic să nu zdruncine credința
Și liniștea familiei noastre.
Liniștitorul cel sfânt și minunat al valurilor înspumate
Și salvatorul Sfântului Apostol Petru din vâltoarea mării,
Liniștește-ne și pe noi sufletește și trupește,
Căci mult suntem afundați în cumplita mare a păcatelor si a deznădejdii.
Iisuse, Tu ești lumina cea dumnezeiască,
Mai presus de cuget și de simțire,
Tu ești pacea celor tulburați, împovărați și împresurați de necaz.
Păzește-ne pe toți din familie de toată vătămarea și ispita,
Pentru ca îndulcindu-ne din ajutorul Tău,
Și cu îngerii Tăi cei sfinți fiind păziți,
Cu credință să cântăm:
Domnul este ajutorul nostru,
Nu ne vom teme,
Căci Tu ești, Dumnezeule,
Întărirea noastră,
Stăpânitor puternic și Domn al păcii,
Și Împărăția Ta este veșnică.
Amin!
Distribuie această rugăciune pentru familie!