Rugăciune Puternică pentru a trece cu bine peste ceasurile nopții cu Pace, liniște sufleteasca și Somn Odihnitor!

Ad

Doamne, nu mă lipsi de bine­le Tău cel ceresc. Doamne, izbăvește-mă de chi­nurile cele veșnice.

Doamne, de am gre­șit, fie cu mintea, fie cu gândul, sau cu cu­vântul, sau cu fapta, iartă-mă. Doamne, izbăvește-mă de toată ne­­știința și uitarea, de trândăvia și de ne­simțirea cea îm­pietrită. Doamne, iz­­băvește-mă de toată ispitirea. Doam­­ne, luminează-mi inima pe care a în­tu­necat-o pofta cea rea.

Doamne, eu ca un om am greșit, iar Tu ca un Dum­­nezeu îndurător, văzând ne­putința sufletului meu, miluiește-mă. Doamne, trimite mila Ta întru ajutorul meu, ca să prea­slăvesc Preasfânt numele Tău. Doamne, Iisuse Hristoase, scrie-mă pe mine, robul Tău, în Cartea Vieții și-mi dăruiește sfârșit bun.

Doamne, Dum­ne­zeul meu, deși n-am făcut nici un bine înaintea Ta, dă-mi, după harul Tău, să pun început bun. Doamne, stro­pește inima mea cu roua ha­rului Tău. Doamne al cerului și al pă­mân­tului, pome­neș­te-mă pe mine, păcă­tosul, ru­șinatul și nevred­­nicul robul Tău, întru Îm­părăția Ta. Amin.

Loc de comentat