Înţeleaptă fecioară a lui Hristos, Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, care Duhului Sfânt încredinţându-te, ai lepădat toată dorinţa pământească şi te-ai logodit cu Mirele cel ceresc spre a căpăta viaţa nemuritoare, primeşte această puţină rugăciune a noastră!
Nu suntem vrednici să mulţumim pentru binefacerile Tale, căci n-avem sârguinţă care să ne apropie de dragostea lui Dumnezeu şi nici fapte bune către aproapele nostru, care să ne aducă îndurare.
Dar ştiindu-Te grabnică apărătoare a creştinilor, către Tine îndrăznind, cerem cu stăruinţă: Vindecă rănile sufletelor noastre, Mare Muceniţă, căci greu pătimim şi izbăveşte-ne de ispitele şi de primejdiile cu care vrăjmaşul ne îngrozeşte.
Roagă-Te Stăpânului tuturor să ne ierte nesocotinţa şi păcatele noastre şi să ne dăruiască pace, sănătate şi ajutor în toate cele bune, pentru ca împreună cu Tine şi cu toţi sfinţii să-L binecuvântăm pe Dumnezeu, acum şi pururea şi în vecii vecilor!
O, Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, bucuria negrăită a îngerilor şi oglinda frumuseţii fecioarelor, ceea ce ai strălucit prin curăţia minţii în chip minunat, tuturor izvorând razele înţelepciunii Soarelui dreptăţii, luminează şi întunericul sufletului meu şi cerul inimii îl încununează cu stele de gânduri îngereşti.
Cu legătura smereniei Te-ai încins, Sfântă Ecaterina, preafericită, şi toate legăturile ispitelor vrăjmaşului ai călcat. Din adâncul răutăţilor scoate-ne pe noi, cei ce pururea alunecăm în mândrie şi ne facem cămările deschise pentru tot viforul patimilor.
Luând în ajutor cetele îngereşti şi stând înaintea Împăratului luminii, roagă-Te să aflăm noi milă în ceasul ieşirii sufletului din trup, păzindu-ne de înfricoşatele ameninţări ale vrăjmaşilor nevăzuţi, cărora din neputinţă am slujit în această viaţă, fiind noi iubitori de patimile cele stricătoare de suflet mai mult decât de răbdarea necazurilor spre mântuire.
La înfricoşătoarea judecată a Mântuitorului, împreună cu Maica Domnului, cu Sfântul Arhanghel Mihail, cu Înaintemergătorul, cu Apostolii şi cu toţi Sfinţii roagă-Te să aflăm noi izbăvire şi să moştenim frumuseţile Raiului.
Ca Una ce străluceşti cu frumuseţea mai presus de minte, îmbrăcându-Te în lumina iubirii Treimii, înfrumuseţează şi sufletele noastre cu podoabele rugăciunilor Tale, ca cinstindu-Te neîncetat după vrednicie să aflăm calea Împărăţiei celei de sus, spre slava lui Dumnezeu şi dobândirea cununei mântuirii.
Amin!