Dacă treci printr-o perioadă dificilă, în care pare că nimic nu se leagă, spune RUGĂCIUNEA CARE ÎL ADUCE PE DUMNEZEU ÎN VIAȚA TA SI ALUNGĂ TOT RĂUL!

Dacă treci printr-o perioadă dificilă, în care pare că nimic nu se leagă și pe capul tău s-au abătut toate ghinioanele, există câteva rugăciuni care îl vor aduce pe Dumnezeu în viața și în casa ta. Aceste rugăciuni sunt extrem de puternice.

Trebuie doar să te așezi în genunchi, în fața unei icoane și cu sinceritate și dragoste să te rogi lui Dumnezeu să îți redea speranța. Rostite cu credință și cu inima deschisă, următoarele rugăciuni te vor ajuta să te liniștești și să scapi de toate suferințele care te apasă.

Ad

Pentru sporul casei se rostesc: rugăciunea închinată lui Dumnezeu, rugăciunea către Sfânta Parascheva și rugăciunea specială către Domnul.

Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, care întru cele înalte locuiești și spre cele smerite privești, binecuvântează casa noastră și cu puterea Ta, întărește-ne pe noi, robii Tăi (numele), cei ce locuim în ea.Bine este, Doamne, ca și casa noastră să ne fie ca o doua biserică, în care noi ne închinăm înaintea sfintelor icoane și ne rugăm Ție.

Binecuvântează, Doamne, gospodăria noastră și înmulțește în ea toate bunătățile, ca să uitam de grijile și nevoile pământești și să putem lucra mai cu osârdie pentru dobândirea vieții cele veșnice și pentru a ajunge în locașurile Tale cele sfinte.

Îndepărtează de la noi toate cursele vrăjmașului celui pierzător de suflete, trimite pe îngerul Tău cel milostiv, ca să ne păzească și să ne ferească de toată răutatea și să ne povățuiască spre lucrarea tuturor faptelor celor bune și spre împlinirea sfintelor porunci. Că ție ți se cuvine a ne milui și a ne mântui, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțam, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”

Rugăciune specială pentru sporul casei

„Binecuvintează, suflete al meu pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, maritu-Te-ai foarte! Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat. Cel ce Te îmbraci cu lumina că şi cu o haina;

Cel ce întinzi cerul că un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc;

Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui, şi nu se va clatină în veacul veacului. Adâncul că o haina este îmbrăcămintea Lui; peste munţi vor stă ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se şuie munţi şi se coboară vai, în locul în care le-ai întemeiat pe ele.

Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în vai, prin mijlocul munţilor vor trece ape; adapă-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerulul vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va satură pământul.

Cel ce răsări iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor; că să scoată pâine din pământ şi vinul veseleşte inima omului; că să veselească faţă cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte. Satură-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib. Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor, stâncile scăpare iepurilor.

Făcut-ai luna spre vremi; soarele şi-a cunoscut apusul sau. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; puii leilor mugesc că să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcusurile lor se vor culcă.

Ieşi-va omul la lucrul sau şi la lucrarea să până seară. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta. Marea această este mare şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăţi mici şi mari. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, că să se joace în ea.

Toate către Ţine aşteaptă că să le dai lor hrană la bună vreme. Dându-le Tu lor, vor adună; deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi. Dar întorcându-Ţi Tu faţă Ta, se vor tulbură; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce.

Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţă pământului.Fie slavă Domnului în veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale. Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură;

Cel ce se atinge de munţi şi fumegă. Cânta-voi Domnului în viaţă mea, cânta-voi Dunmezeului meu cât voi fi. Plăcute să-i fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, că să nu mai fie. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul. Amin.”

Loc de comentat