Nu mai plânge Maica mea, pentru că eu nu merit izvorul tămăduitor ce se naşte în ochii Tăi.
Te rog, Maica mea, nu mai plânge pentru sufletul meu amorţit, că îmi este ruşine de mine…Poate dacă nu erau lacrimile Tale, şi blândeţea cu cate te rogi Mântuitorului, eu eram demn de focul cel viu pentru mintea mea spurcată.Mie frică de mine însumi, pentru că firea mea e tot un mucegai şi nu merit toate câte am.
Pentru ce mă chinuiesc vrăjmaşii mei? Apără-mă Maicuţă cu Preasfânt Acoperământul Tău, şi dă-mi liniştea de care am nevoie. Nu mă lăsa, ajută-mă să mă ridic. Dă-mi o haină albă ca s-o port cu cinste, ochi deşchişi ca să văd Binele, dă-mi tăcere ca să nu am răspuns în faţa vrăjmaşlor care mă chinuiesc şi vor să mă ispitească.
Dă-mi mie bucuria de a iubi din nou, dă-mi mie minte trează ca să mă rog neâncetat.
Te rog, să mă îmbrăţişezi pe mine, marele păcătos, pentru că sufletul meu e însetat de iertare, de iubire, te rog să mă laşi să plâng la picioarele Tale, Doamne că mult am greşit.
Te rog să primeşti rugăciunile noastre şi să fii alături de noi mereu. Îmbrăţisează-mă, Maica mea, că sunt singur, neputincios şi păcătos. AMIN.
Pentru toți care scapă cu credință întru acoperământul tău cel puternic te rogi, ceea ce ești bună; că noi, păcătoșii, nu avem altă izbăvire către Dumnezeu în nevoi și în necazuri, pururea fiind încărcați cu multe păcate, Maica Dumnezeului Celui de sus. Pentru aceea cădem înaintea ta, să ne izbăvești pe noi, robii tăi, din toate nevoile.”Amin!