În calendarul creștin ortodox sărbătoarea Sf. Spiridon, Sf. Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni (în popor – Scridon) se sărbătoreşte la 12 decembrie.
Sfântul Spiridon s-a născut în jurul anului 270, în Cipru, din părinţi simpli, care îl dau păstor la oi. După moartea soţiei, alege viaţa ascetică, împărţindu-şi puţina avere la săraci.
Pentru viaţa sa sfântă, Dumnezeu îl binecuvântează cu facerea de minuni.
Sfântul Spiridon vindecă bolile grele, scoate cu rugăciunea duhurile rele din oameni. Aduce ploaia în vreme de secetă şi opreşte ploile care nu mai conteneau.
Numele său vine de la grecescul „spiris” care înseamnă „împletitură de paie”, deoarece, pentru a se proteja de soare când păzește oile poartă pe cap un fel de coșuleț.
Sărbătoarea Sfântului Spiridon, Sf. Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni se sărbătoreşte la 12 decembrie. În zilele noastre auzim zicîndu-se, în popor, că de la Sf. Spiridon „noaptea se scurtează și ziua se mărește”.
Iată rugăciunea care face miracole:
Apărătorului credinței să-i aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare. Toți care prin ale lui înțelepte învățături ne-am luminat cu credința și să-i cântăm. Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni! Vrednicule păstor al Bisericii, Sfinte Ierarh Spiridon, deşi nu avem nici vrednicie şi nici pricepere pentru a ne ruga ţie cu potrivite cuvinte. Totuşi venim la tine, sfinte, şi mărturisindu-ne multele păcate săvârşite, ne rugăm ţie cu smerenie.
Întinde mâna ta cea dreaptă, cu care de-a lungul vieţii ai săvârşit atâtea minuni, şi binecuvântează-ne pe noi toţi, cei care venim la tine cu credinţă! Nădejde a celor care şi-au pierdut nădejdea, mângâiere a celor necăjiţi, te rugăm fii mijlocitor pentru sufletele noastre cele împovărate de multe ispite şi, cu obişnuita ta bunătate şi iubire de oameni, roagă-te către Ziditorul tuturor să ne dăruiască vindecare de feluritele boli ale sufletului.
Sfinte Spiridon, roagă-te pentru noi!
Învredniceşte-ne şi pe noi, nevrednicii, ca prin mijlocirea ta să ne împărtăşim de bunătăţile sufleteşti şi trupeşti făgăduite adevăraţilor credincioşi. Dăruieşte-ne, sfinte, ajutorul tău cu care, biruind otrăvitoarele gânduri care se luptă cu noi neîncetat, să dobândim cele de folos pentru viaţa aceasta şi, mai ales, pentru cea viitoare. Bucură-te, cel ce ești cu îngerii slujitor! Bucură-te, că ești și cu oamenii cu trupul petrecător! Bucură-te, al cărui trup astăzi săvârșește minuni! Bucură-te, că încălțările tale slujesc drept dovadă.
Amin!