O mulțime de persoane au raportat, de curând, că au văzut, pe cerul nocturn, în Siberia de nord, o misterioasă sferă strălucitoare, care a crescut văzând cu ochii iar apoi s-a estompat, până la dispariția totală.
Pe rețelele sociale, spectatorii ciudatului fenomen, dar și simplii comentatori, au lansat felurite ipoteze, vizavi de impresionanta și inedita apariție.
S-a afirmat inclusiv că fenomenul are origine extraterestră și că vizitatori de pe alte planete au dorit să ne transmită un mesaj sau să-și facă simțită prezența.
S-a mai spus că reprezintă „un portal către o altă dimensiune” ori „o breșă în continuumul spațio-temporal”.
Una dintre comentatoarele de pe rețelele sociale a declarat, pur și simplu: „Au venit extratereștrii…”
Atâta vreme cât sursa ciudatului fenomen luminos nu era sigură, fiecare și-a putut da cu părerea, mulți susținând că a fost vorba doar despre aurora boreală.
O altă ipoteză a fost că la originea prea puțin frecventului fenomen au stat activitățile militare ultrasecrete.
Unii comentatori și-au amintit, însă, că o lumină similară a mai fost fotografiată în urmă cu 8 ani, în Norvegia, fiind determinată de lansarea unei rachete, de către armata rusă.
Ei bine, și de astă dată a fost vorba despre aceeași cauză, cu manifestări încă și mai spectaculoase.
Lumina care i-a fascinat pe unii iar pe alții i-a băgat în sperieți a fost provocată de către o rachetă balistică aptă să poarte focoase nucleare, ce a fost lansată în cadrul unui exercițiu militar. Racheta balistică, de tip Topol-M, a fost lansată de pe cosmodromul Plesetsk, din nordul Rusiei.
După ce a urmat traiectoria programată, lungă de mii de kilometri, racheta a lovit o țintă aflată într-o zonă de testare situată în Peninsula Kamceatka.
Surse: siberiantimes.com, telegraph.co.uk Autor: Tomi Tohaneanu mai multe pe cunoastelumea.ro , featured foto Alexey Yakovlev 2017 foto Vkontakte