Sfânta care vindecă bolile făcă leac! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi si dă-ne curaj să biruim răul trupesc si sufletesc

Rugaciune catre Sfanta Agnia

Ad

Sfântă Muceniță Agnia, strălucit model de virtute, pentru tăria mărturisirii credinței tale, te-ai făcut bineplăcută Domnului și te-ai învrednicit de cununa fecioriei și a martiriului.

Ascultă-ne și nouă rugăciunea așa cum ai ascultat-o și pe a Sfintei Constanța, fiica Sfântului Împărat Constantin și ridică-ne din patul bolii noastre sufletești, ca să putem păstra și noi în inimile noastre credința cea adevărată și să mărturisim nu numai cu cuvintele dar și cu faptele noastre că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul sufletelor noastre.

Sfântă Fecioară Agnia, nepătată Muceniță, când prefectul roman a pronunțat asupra ta sentința ca strălucitul crin al curăției tale sa fie strivit sub picioarele nelegiuiților, atunci tu, neînfricată, te-ai încredințat brațului dumnezeiesc, care trimite pe îngerii Săi, pentru paza celor care se încred în El.

Dă-ne și nouă cu rugăciunile tale, să avem nădejde neclintită în ajutorul dumnezeiesc și să ne umplem inimile de încredere în Domnul nostru, așa cum ai făcut și tu.

O, curajoasă mielușea, Sfântă Agnia, inima ta era atât de înflăcărată de focul dragostei dumnezeiești, încât nici chinurile rugului și nici ademenitoarele plăceri necurate, prin care vrăjmașii tăi căutau să te piardă, nu te-au atins și n-au putut pângări curata ta dragoste. Pentru aceasta, te rugăm, mijlocește la Domnul ca să alunge din inimile noastre orice licărire de iubire deșartă și să ne aprindă în inimi focul dragostei, pe care Iisus, Mântuitorul sufletelor noastre, a venit să-l arunce pe pământ.

Sfântă Muceniță Agnia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Pentru rugăciunile Sfintei Mucenițe Agnia, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Viaţa Sf. Muceniţe Agnia
Sfânta Agnia este sărbătorită în calendarul creștin ortodox în data de 21 ianuarie și este cunoscută pentru curajul ei de a-și mărturisi credința în Hristos în fața persecuțiilor romane. Legenda spune că, înainte de martiriul ei, a fost supusă la numeroase torturi, dar a rămas credincioasă credinței sale.

Sfânta Agnia este considerată un exemplu de sfințenie și credință pentru creștinii care îi cinstesc memoria în ziua ei de sărbătoare. Ea este adesea invocată ca un model de curaj și loialitate față de credință în ciuda persecuțiilor religioase.

Loc de comentat