Spune-i AtotPuternicului Dumnezeu această Rugăciune și Vei Primi o Minune pentru Tine!

Atotputernice Stăpâne, înţelepte şi atotbunule Doamne, Născătorule cel fără de început al Fiului celui dintr-o fiinţă născut şi Purcezător al Sfântului şi Celui de viaţă făcătorul Tău Duh, veşnic şi pururea fiitor;

Ad

Însuţi pricinuitorule de purcedere, a Cărui mărire este nemărginită, slavă nespusă şi milostivire nemăsurată;

Cel ce ne-ai adus pe noi din nefiinţă şi ne-ai cinstit cu chipul Tău cel prea scump; Care ne-ai dăruit nouă nevrednicilor nu numai a Te cunoaşte pe Tine şi a Te iubi, dar încă ce este mai scump, că şi Tată a Te numi pe Tine ne-ai învrednicit.

Mulţumim Ţie, Dumnezeule al milostivirii şi al îndurărilor, Cel ce nu ne-ai lăsat pe noi, cei ce am călcat porunca Ta, în mijlocul păcatului şi în umbra morţii; ci ai binevoit a trimite pe pământ, pentru mântuirea noastră, pe Unul-Născut Fiul Tău, prin Care şi veacurile s-au făcut, ca prin întruparea Lui şi prin patimile Lui cele înfricoşătoare, de chinuirea diavolului şi din stricăciunea morţii să ne izbăvim.

Mulţumim Ţie, Dumnezeule al dragostei şi al puterilor, că după înălţarea la cer a Preascumpului nostru Mântuitor, ai trimis şi pe Preasfântul Tău Duh peste aleşii Lui ucenici şi apostoli, pentru că prin puterea propovăduirii lor celei de Dumnezeu insuflate pe toată lumea s-o lumineze cu lumina cea curată a Evangheliei Tale.

Deci, Însuţi, Iubitorule de oameni, Stăpâne, ascultă acum rugăciunea cea smerită a nevrednicilor fiilor Tăi, că aşa precum ne-ai zidit pe noi numai pentru bunătatea Ta şi ne-ai răscumpărat pe noi pentru îndurarea Ta, aşa ne şi mântuieşte pe noi pentru îndurarea Ta, aşa ne şi mântuieşte pe noi după milostivirea Ta cea neasemănată; fiindcă din faptele noastre nici urmă de pocăinţă nu avem, ci dreapta răsplătire şi despărţire de prealuminată fața Ta ne aşteaptă.

Că, dacă şi pentru tot cuvântul în deşert se va cere de la noi răspuns în ziua judecăţii şi a răsplătirii, pentru nenumăratele noastre fărădelegi, cu care am greşit înaintea Ta, apoi, ce răspuns vom da noi, săracii, în ziua aceea?

Pentru aceasta alergăm spre a Ta bunătate, care covârşeşte toată mintea şi cuvântul, rugându-ne Ţie: Greşit-am, curăţeşte-ne pe noi, Doamne; nelegiuit-am, iartă-ne, Stăpâne, mâniatu-Te-am, milostiveşte-Te, îndelung-Răbdătorule. Şi păzeşte mai ales mintea, ştiinţa şi inima noastră de răutăţile lumii; izbăveşte-ne pe noi şi ne mântuieşte de viforul cel mult învăluitor al patimilor şi al căderilor în păcatele cele ştiute şi neştiute; ne îndreptează pe noi la limanul cel lin al credinţei, al dragostei şi al nădejdii vieţii celei veşnice.

Adu-Ţi aminte, Doamne, de noi, întru mila Ta; dăruieşte-ne nouă toate cererile cele spre mântuire, și mai ales viaţă curată şi fără de prihană; învredniceşte-ne pe noi a Te iubi pe Tine şi a ne teme din toată inima noastră şi a face voia Ta cea sfântă; pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor. Că bun şi iubitor de oameni Dumnezeul nostru eşti şi Ţie slavă şi mulţumire şi închinăciune înălţăm, împreună cu Cel fără de început al Tău Fiu şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Tău Duh; acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Loc de comentat