Atunci cand doctorul nu reuseste sa depisteze boala de care suferi prin analizele de sange sau prin ecografii, este foarte probabil sa iti recomande investigatii mai amanuntite, precum tomografia computerizata (CT) sau rezonanta magneticanucleara (RMN).
Fiecare are avantaje si dezavantaje, iar ele nu trebuie efectuate decat la recomandarea medicului. Ambele se pot face la clinicile de stat (gratuit pentru asigurati, pe baza de trimitere) sau contra cost, la clinicile private.
Daca urmeaza sa faci tomografie computerizata, trebuie sa stii ca aceasta foloseste o doza mica de raze X, ceea ce inseamna ca vei fi expus radiatiilor.
De aceea, este contraindicata gravidelor.
Cu toate acestea, medicii spun ca iradierea din timpul unui CT este echivalenta cu cea produsa in timpul unui zbor cu avionul.
Tomografia este in mod special necesara in accidentul vascular cerebral si in urgentele neurologice (traumatisme). Medicul iti poate recomanda CT-ul pentru diagnosticarea unor afectiuni de la nivelul craniului, abdomenului, toracelui sau membrelor, putandu-se evidentia tumori, fibroze, anevrisme, hemoragii, chisturi sau noduli.
Pentru ca medicul sa vizualizeze mai bine organele investigate, este posibil ca inainte sa ti se administreze o substanta de contrast pe baza de iod, care ti se injecteaza sau pe care o bei. Substanta poate da o senzatie de caldura in tot corpul sau de voma (de aceea, nu trebuie sa mananci cu patru ore inainte).
In afara de sarcina, tomografia este contraindicata daca ai alergie la iod sau daca suferi de insuficienta renala.
Tesuturile moi se vad mai bine la RMN. Rezonanta magnetica nucleara este, ca si tomografia, nedureroasa.
In plus, are avantajul ca nu foloseste radiatii, ci un camp magnetic. Prin RMN se obtine un contrast mai bun si se pot vizualiza leziunile foarte mici, milimetrice, structurile vasculare fine si ale nervilor.
sursa: mai multe pe despreromania.info/atentie-stiti-care-e-diferenta-dintre-rmn-si-tomografie/