Anghinare – Cynara Scolymus – se găseşte sub formă de cultură, iar in scopuri medicinale se folosesc frunzele.
Recoltarea frunzelor se face când acestea ajung la 30- 35 cm lungime, iar peţiolul şi nervura centrală sunt fragede. Operaţia se face prin tăierea frunzelor, cu cuţitul, de la exterirul rozetei la 2- 3 cm de locul de intersecţie al lor.
Substanţe active: cinarină, polifenoli, oxidaze, flavonozide (cinarozidă şi scolimozidă), o substanţă amară, inulină, acid clorogenic, glicozidele A şi B, mucilagii, tanoizi, zaharuri, acid malic, lactic, gliceric şi glicolic, derivaţi triterpenici, săruri de potasiu şi magneziu.
Proprietăţi terapeutice:
– excită secreţiile biliare
– măresc reziduul uscat al bilei
– stimulează secreţia biliară a colesterolului
– -scade colesterolul din sânge
– regenerează celulele hepatice
– scade zahărul din sânge
– decongestiv renal
– in hepatită cronică şi ciroză hepatică- datorită cinarinei şi polifenolilor care au acţiune coleretică (stimulează secreţia biliară a ficatului) şi colagogă (stimulează contracţia vezicii -biliare şi evacuarea bilei in intestin)
– activează funcţia antitoxică a ficatului
– insuficienţă biliară, disfuncţii hepato- biliare, angiocolite şi obstrucţii biliare ale hepatocoledocului
– elimină toxinele
Alte utilizări: colecistite acute şi cronice, constipaţie, vomă, enterită, colită, hemoroizi, hipercolesterolemie, diureză, fermentaţii intestinale, angină pectorală, ateroscleroză, diabet, prurit, urticarie.
Contraindicaţii: afecţiuni acute renale şi hepatobiliare.
Preparare şi administrare
Intern: infuzie– 2 linguriţe frunze mărunţite la 300 ml de apă clocotită. După 10 zile se măreşte doza la 4 linguriţe, iar după inca 10 zile, 5 linguriţe la 300 ml de apă clocotită. In acest fel doza creşte treptat la 10 zile.
Administrare- o parte din ceai, 2-3 inghiţituri, se beau dimineaţa pe stomacul gol, apoi se stă intins timp de 20 de minute pe partea dreaptă. Restul conţinutului va fi băut in decursul aceleiaşi zile cu 30 de minute inaintea meselor principale. Cura este de 30 de zile, iar după o pauză de o lună se poate relua.
Anghinare
Sursa: mai multe pe stil-naturist.com/anginarea-scade-colesterolul-regenereaza-celulele-hepatice-elimina-toxinele/